Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Sindicaliştii Cartel Alfa pichetează, luni, sediile Ministerului Muncii, PSD şi PD-L din Capitală
Duminică, 22 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Sindicaliştii din educaţie, administraţie, sănătate şi poliţie afiliaţi la "Cartel Alfa" pichetează, luni, sediile Ministerului Muncii, PDL şi PSD din Capitală şi ale prefecturilor, nemulţumiţi de proiectul de OUG privind eliminarea unor sporuri şi cer Guvernului să nu adopte această ordonanţă.Potrivit Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) "Cartel Alfa", sindicaliştii vor picheta, luni, între 11.00 şi 13.00, sediile prefecturilor din toată ţara, iar între orele 12.00 ...
Camera Deputaţilor dezbate luni seară moţiunea simplă a PNL privind Educaţia
Duminică, 22 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Camera Deputaţilor va dezbate, luni, de la ora 20.00, moţiunea simplă a PNL intitulată "Educaţia sub cenzura Ecaterinei Andronescu. Istoria se repetă".Liberalii îi cer ministrului Educaţiei, în textul moţiunii, să renunţe la diminuarea orelor de sport, de istorie şi de limbi moderne din programa şcolară pentru învăţământul preuniversitar.Moţiunea, semnată de toţi deputaţii liberali, critică măsurile luate de ministul Educaţiei Ecaterina Andronescu legate de reducerea d ...
Circa 10.000 de persoane l-au condus pe Ion Dolănescu pe ultimul drum
Duminică, 22 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Mai mult de 10.000 de persoane l-au condus pe ultimul drum pe artistul Ion Dolănescu, decedat joi şi care a fost înmormântat, duminică, pe Aleea Artiştilor de la Cimitirul Bellu din Capitală.Trupul neînsufleţit al cântăreţului Ion Dolănescu, care a fost expus la Ateneul Român începând de sâmbătă şi apoi dus la biserica "Sf.Gheorghe cel Nou" pentru o slujbă religioasă de pomenire, a fost transportat la Cimitirul Bellu, unde a fost salutat de mulţimea de admiratori prin ropo ...
Frecvent am auzit între femei discuţii de genul „soţul meu mă înşeală... De ce? Am făcut atâtea pentru el şi iată cum îmi mulţumeşte!” sau „toţi bărbaţii sunt la fel: nu fac nimic în casă, iar seara au chef de zbenguială; dacă-i refuzi, caută repede plăcere în altă parte”.Nu toţi!Pentru început este necesar de subliniat că nu toţi bărbaţii înşeală, iar o astfel de etichetare este neconstructivă.În acelaşi timp, nu doar bărbaţii înşeală, sunt din ...
Ipocrizie la feminin…Doamnelor, domnişoarelor, fetelor, colegelor, elevelor, mamelor, bunicilor, o să fim ipocrite sau o să recunoaştem că am urmărit că tâmpitele scandalul dintre prima realizatoare de emisiuni a ţării şi fostul ei bărbat?! Evident că o să fim ipocrite, doar suntem toate nişte doamne, avem preocupări nobile – facem economie, spălăm copii, ne curg ochii după haine, facem mâncare, prestăm curăţenie şi, unele dintre noi, jucăm „Solitaire” la servici ...
Ce Briliant? Care Adi Mutu? Niciun Chivu! Nero este cea mai mare speranţă a fotbalului… pe patru picioruşe. Deşi poartă numele fiorosului împărat roman, Nero e un neamţ cumsecade şi cu foarte mult bun-simţ. Ciobănescul german împlineşte trei ani la toamnă. Stăpâna lui, dna Lina Cârligeanu, l-a cumpărat de la un băiat din Vânători, când căţelul avea doar patru luni. Era cât pe-aci să-l cheme Aki, „toamnă” în limba japoneză, dar ştia deja de Nero. E un căţel f ...
Ramura Cantacuzinilor care şi-a stabilit moşia în localitatea gălăţeană Băleni nu mai are niciun reprezentant în viaţă. Ultima descendentă, căsătorită la Paris, s-a stins în capitala Franţei, fără a lăsa moştenitori. Conacul lor din Băleni a pierit după instalarea comuniştilor la putere, iar în localitate nu a rămas în picioare decât cavoul familiei, şi acesta degradat şi uitat, deşi în el sunt depuşi ultimii Cantacuzini. Câteva bucăţele din povestea lor citi ...
Mihai Paraschiv şi Andreea Toma, campionii dansului sportiv
Sâmbătă, 21 Martie 2009 02:00 | Publicat în MAGAZIN
De curând a avut loc la Bucureşti cel mai important concurs internaţional de dans sportiv organizat în ţara noastră – Dance Masters 2009. Concursul se află la a VI-a ediţie şi reuneşte în fiecare an cele mai bune perechi din lumea dansului sportiv. Anul acesta, Clubul de Dans Sportiv Fantezia s-a prezentat la concurs cu două perechi (Mihai Paraschiv - Andreea Toma şi Raul Faliboga - Loredana Buţea) la open internaţional juniori I şi cu alte trei perechi la concursul naţional ...
A treia duminică din Postul Mare este închinată Sfintei Cruci. I s-a mai spus acestei sărbători „Praznicul celei de-a treia închinări a Crucii” şi este o continuare a sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci din 14 septembrie. Sărbătoarea din 14 septembrie face amintire de găsirea la Ierusalim a Sfintei Cruci de către Sfânta Împărăteasă Elena. După alţi istorici, Duminica Sfintei Cruci s-ar datora unui alt eveniment duhovnicesc din viaţa Bisericii - dăruirea unui fragm ...
* Bolnavii nedeplasabili, externaţi, au dreptul la îngrijiri medicale la domiciliu * Este necesară doar recomandarea medicului specialist * În judeţul Galaţi, patru firme autorizate pentru astfel de servicii au contract cu CJAS * Acestea prestează şi servicii contra cost, la cerere * E nevoie de recomandarea medicului specialist * În mod absolut anormal, nu toţi pacienţii îndreptăţiţi să beneficieze de îngrijiri medicale la domiciliu sunt la curent cu acest drept al lor. Conform ...