Asociaţia "Danube Media Center" a jurnaliştilor de la "Viaţa liberă" vă invită la un spectacol umanitar pentru a lupta pentru viaţa unei învingătoare - Elena Arsenie Constantinescu Elena a fost acolo. În purgatoriul acela, unde nouă ni se sperie şi gândul să pătrundă. Unde copiii chei stau atârnaţi de tuburi, primind direct în vene elixir de viaţă. Sau otravă. Pentru că altfel nu se explică de ce lichidul acela despre care li se spune că-i va vindeca le face, pe momen ...

UȘOR DE CITIT | ”American Psycho”, de Bret Easton Ellis

Sâmbătă, 03 Decembrie 2016 09:00 | Publicat în CULTURA
Patrick Bateman e un tânăr de succes. Are bani, e bine ancorat în societatea din Manhattan şi, ori de câte ori îşi doreşte, poate începe o nouă relaţie cu o altă femeia. Practic, trăieşte visul tânărului american. Milioane de oameni şi-ar vinde, probabil, sufletele ca să ajungă în locul lui. Numai că Manhattan-ul nu-i chiar atât de frumos pe cât ni-l imaginăm noi. Iată fundalul pe care se desfăşoară acţiunea: „Pe trotuar, un stol de porumbei negri şi burtoşi se ...
Prima parte a vieţii lui Hajime este marcată de uimirea specifică adolescentului care - cu toată ce se implică în relaţii şi îi face pe oamenii din jurului lui ba fericiţi, ba nefericiţi - se simte mai degrabă spectator la propria viaţă. E vreme specifică descoperirilor în plan sentimental, când evenimentele vieţii lui mai degrabă îl uimesc decât îl rănesc sau înalţă. Cumva, vag, pe durata relaţiilor cu diverse fete, băiatului îi rămâne în minte imaginea lui Shima ...

UȘOR DE CITIT | Incredibila putere narativă a lui Philip Roth

Sâmbătă, 12 Noiembrie 2016 09:00 | Publicat în Campanii VLG
Chit că ai mai citit romane de Philip Roth, chit că nu, fiecare nouă carte a celebrului scriitor american pe care o începi te ia pe nepregătite, cu puterea pe care ajunge să o aibă textul asupra ta. E atât de bine structurat, atât de firesc alcătuit, de bogat şi de curgător încât de multe ori nici nu-ţi vine să crezi că e ficţiune. Acţiunea din „Pata umană” se petrece în anul 1998, când tocmai izbucnise scandalul în centrul căruia era cel mai cunoscut soţ infidel al ...
Einstein spunea că, dacă nu-i poţi explica teoria ta unui copil de şase ani, atunci n-ai înţeles-o nici tu prea bine. Probabil că la fel o fi gândit şi scriitorul norvegian Jostein Gaarder. Nemulţumit că nu găsea în librării cărţi de filosofie scrise pe înţelesul copiilor, a aşternut pe hârtie „Lumea Sofiei”, un roman care va ajunge să se vândă în milioane de exemplare, în întreaga lume. Sofia are 15 ani şi e un copil crescut mai degrabă de mamă, în timpul lung ...
Autorul vine sâmbătă, 5 noiembrie, la Librăria "Donaris", ca să îşi lanseze cartea Demult nu m-a mai bucurat un roman românesc la fel de mult cum a făcut-o „Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta”, al lui Ciprian Măceşaru. Înainte de toate, pentru că autorul are cea mai de preţ capacitate a unui scriitor de roman: aceea de a crea lumi autentice, verosimile, prin intermediul cărora să-i transmită cititorului ceea ce are de spus. Or, satul Strâmbeni (sugestiv nume, n ...

ADOPTĂ UN SUFLET. Oferă-i lui Max o curte plină de dragoste

Sâmbătă, 22 Octombrie 2016 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Max este un metis de Schnautzer, în vârstă de 10 ani şi 6 luni, foarte prietenos. A trăit cu stăpâna lui în Brăila, într-o curte generoasă, dar stăpâna lui a fost forţată să vândă casa. Este dispusă să suporte costurile de transport şi întreţinerea lui lunară, dacă îi oferă cineva o viaţă bună şi o curte în care să alerge liber. Detalii pe https://www.facebook.com/TeodoraOana sau la telefon 0741083120. ...
O operă a arhitectului Ateneului - la Galaţi * Artistul cu două decenii…  de facultate * „Debarcarea” arhitecturii franceze, ca-n Normandia! S-a mai scris, chiar şi în „Viaţa liberă”, despre istoria frumoasei clădiri (aflată pe Lista Monumentelor Istorice doar din anul 2010) a sucursalei Băncii Naţionale a României, de pe strada Fraternităţii; acum aproape ascunsă, din păcate, după nişte brazi, care nu lasă deci nici iarna loc ochiului să se strecoare. Puteţi s ...

UȘOR DE CITIT | "Minunata lume nouă", de Aldous Huxley

Sâmbătă, 15 Octombrie 2016 08:00 | Publicat în Campanii VLG
Publicat în 1932, romanul “Minunata lume nouă” este o distopie inspirită tot din comunism, ca şi “1984” al lui George Orwell, publicat în 1949 şi “2084” al lui Boualem Sansal, apărut în 2015. Dacă ar fi să ne temem astăzi de un viitor, probabil că al lui Huxley ne-ar ţine treji noaptea, cu toate că a fost primul creat… Lumea închipuită de Aldous Huxley este rodul unei manipulări aproape totale. Omenirea civilizată nici măcar nu se mai înmulţeşte vivipar, prin ...

UȘOR DE CITIT. Ucenicul arhitectului, de Elif Shafak

Sâmbătă, 08 Octombrie 2016 09:00 | Publicat în CULTURA
Prin intermediul acestei poveşti dulci-amare, celebra scriitoare Elif Shafak ne prezintă Istanbul începutului de secol XVI, cu bogăţia sa orbitoare, dar şi cu contrastele sale. Pe tron era Soliman Magnificul. Sforile le trăgea, în serai, Sultana Hurem. Se putea îmbogăţi, în capitala Imperiului, oricine era desăvârşit în meşteşugul său. Dar protagonistul romanului nici măcar nu era în Istanbul, la începutul poveştii… Tânărul Jahan nu era un cornac adevărat, dar iubea ...
Pagina 7 din 22