Alţi 83 de români infectaţi cu COVID-19 au murit

Joi, 29 Octombrie 2020 22:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În decurs de 24 de ore, pe teritoriul României au fost raportate încă 83 de decese provocate de infectarea cu COVID-19. Cele mai afectate grupe de vârstă sunt cele de peste 70 de ani, ale unor pacienţi cu boli cronice. Spitalele găzduiesc aproape 11.000 de pacienţi, dintre care peste 800 sunt internaţi la ATI. De miercuri până joi au fost raportate peste 6.400 de noi îmbolnăviri.  În urma testelor efectuate la nivel național, conform raportării făcute publice de Gruupul d ...

Aproape o sută de gălăţeni, infectaţi în 24 de ore

Vineri, 30 Octombrie 2020 00:03 | Publicat în Prima Pagina
97 de persoane au fost confirmate în ultimele 24 de ore ca purtătoare a noului coronavirus. 67 de pacienţi au fost declaraţi oficial vindecaţi, ieşind astfel din statistica cazurilor active, în timp ce doi gălăţeni, diagnosticaţi cu forme grave, au decedat. Conform raportărilor făcute de autorităţile judeţene implicate în gestionarea crizei pandemice, în momentul de faţă peste o mie de gălăţeni sunt supuşi măsurilor restrictive prevăzute de lege pentru limitarea răspâ ...

Vaccinul antigripal ar putea scădea riscul de a face COVID-19

Vineri, 30 Octombrie 2020 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Riscul de a ne îmbolnăvi de COVID-19 scade în cazul persoanelor care se vaccinează antigripal. Riscul ar fi mai mic în proporție de 30 și 40 la sută, susține Mihai Netea, unul dintre cei mai importanți cercetători din lume în domeniul imunologiei. Specialistul a subliniat însă că 40 la sută nu este foarte mult și nu înseamnă că dacă ne vaccinăm antigripal suntem complet protejați. Concluzia de mai sus reiese dintr-un studiu al Universității Radboud din Olanda. Coordonato ...
Statisticile și datele legate de COVID-19 se repetă obsesiv, zi de zi. Știm câte cazuri noi au fost diagnosticate, câți pacienți se zbat între viață și moarte și câte paturi (nu) mai avem la ATI. Nu la fel de prezente în discursul public sunt însă informațiile legate de efectele indirecte ale actualei epidemii. Criza medicală a momentul îi pune la grea încercare pe bolnavii cronici, spre exemplu. Eforturile de a ține noul coronavirus sub control au afectat diagnosticarea, tr ...

Deşi infectat, a plecat la cumpărături

Joi, 29 Octombrie 2020 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Un bărbat de 32 de ani din Vlădeşti este cercetat penal pentru că, diagnosticat fiind ca purtător al virusului Sars-Cov 2 a ignorat interdicţia de a se izola şi a ieşit în colectivitate pentru a-şi face aprovizionarea pentru perioada de carantină. El a fost văzut pe la magazinele şi cârciumile din sat în cursul serii de luni, 26 octombrie, de oamenii care ştiau că fusese confirmat pozitiv la testare cu o zi înainte. A fost anunţată poliţia. Oamenii legii s-au deplasat în z ...

Peste 6.000 de gălăţeni s-au infectat cu COVID

Joi, 29 Octombrie 2020 00:01 | Publicat în EVENIMENT
Galaţiul "ţine pasul" în statistica negativă a creşterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Ultimele 24 de ore au făcut ca judeţul să depăşească pragul psihologic de 6.000 de infectări, 81 de gălăţeni primind, oficial, vestea pozitivării de marţi până miercuri. Alţi patru, aflaţi în stare gravă, au pierdut lupta.  De la o zi al alta, numărul gălăţenilor confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus creşte tot mai mult. Ultimele 24 de ore au presu ...
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, miercuri, 5.343 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2, 107 decese şi 861 de persoane internate la Terapie Intensivă, acesta fiind cel mai grav bilanţ zilnic de la declanşarea pandemiei de COVID-19. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, a urcat în Bucureşti la 3,81, după ce marţi scăzuse. În Cluj, valoarea acestui indicator este deja de peste 4. ”Până astăzi, 28 octombrie, pe teritoriul Rom ...
În cursul zilei de marți au fost raportate 4.724 de cazuri noi de COVID-19, din 28.876 de teste efectuate. Crește numărul morților - 104 români au murit din cauza infecțiilor cu coronavirus, cel mai mare număr de decese de la începutul pandemiei. La terapie intensivă sunt internați 824 de pacienți COVID. Până marţi, 27 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 217.216 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 155.630 de pacienți au fost declar ...

Fuga din carantină, reţeta sigură pentru răspândirea virusului

Miercuri, 28 Octombrie 2020 00:04 | Publicat în JURIDIC
În timp ce numărul infectărilor creşte progresiv, de la o zi la alta zeci de gălăţeni intrând în categoria pacienţilor testaţi pozitiv, cei aflaţi în zonele izolate de autorităţi pentru limitarea efectelor pandemiei fac tot posibilul să "rupă rândurile". În doar câteva ore, trei persoane domiciliate în cartierul carantinat de la Iveşti au fost prinse în ofsaid de echipajele de jandarmi şi amendate. În acest timp, statisticile mai numărau încă un decedat şi alţi 63 d ...

Nici călare, nici pe jos

Miercuri, 28 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Când vine vorba de coronavirus, „tunurile” se pun în special pe/în sistemul de sănătate. Acum, când sunt multe zone din ţară unde rata de infectare a sărit de 3 la mie, când locurile la ATI se împuţinează pe zi ce trece, când a apărut spectrul aplicării regulilor din „medicina de dezastru”, toate celelalte probleme ale societăţii par a trece pe locul doi. Indiferent de domeniu.Nici chiar Sănătatea, deşi este „în linia întâi”, nu a scăpat de bâlbâieli. Circu ...
Pagina 1 din 85