Cele 40 de autobuze BMC, Euro 6, fabricate în Turcia, ar putea intra de Crăciun pe traseele de transport public local ale oraşului. Cel puţin aşa speră primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, şi directorul general al SC Transurb SA, Mihai Cadinoiu. Chiar dacă noile mijloace de transport se află în curtea companiei publice de transport, formalităţile pentru ca acestea să poată intra legal în circulaţie pot dura. Nu mai puţin de 40 de autobuze nou-nouţe stăteau ieri dimineaţă, ...
Gălăţenii ar putea călători de la 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, cu 40 de autobuze noi, Euro 6, de mare capacitate, pentru care contractul a fost semnat, ieri, de Mihai Cadinoiu, directorul general al SC Transurb SA, şi Silvia Colacea, director executiv al SC BMC Truck & Bus SA, unic distribuitor în România al autovehiculelor BMC. Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, urmează să fie lansată şi licitaţia pentru primele 20 de autobuze hibrid. "Astăzi vrem să arătăm ...
Cu bani europeni, prin proiectul “Eco-Bus” a cărui finanţare a fost semnată în aprilie 2019, oraşul Sinaia îşi va schimba întregul parc de transport public local, plus rezervele, cu autobuze hibrid. Galaţiul încearcă să-şi primenească flota de transport local cu autobuze turceşti Euro 6, cumpărate pe credit, şi cu minibuze plătite din fonduri bugetare şi din alt credit. Avem, însă, din martie, un Studiu de oportunitate privind achiziţionarea de autobuze electrice hibrid ...
Mercedes-Benz România, BMC Truck & Bus SA şi Temsa Ulasim Araclari San Tic AS sunt cei trei mari operatori care şi-au depus ofertele în cadrul licitaţiei organizate de SC Transurb SA pentru furnizarea a 40 autobuze de mare capacitate pentru transportul public local de persoane. Lista ofertanţilor a fost făcută publică ieri, de Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Conform datelor oficiale, contractul în valoare de 42.750.000 de lei fără TVA, va fi atribuit pe baza criteriulu ...