La Barcea/ Parcul "de lux" din faţa cimitirului s-a inundat

Miercuri, 05 Martie 2014 10:00 | Publicat în SATUL
Deşi a costat o groază de bani, numărându-se printre amenajările „de lux” din judeţ, parcul de la Barcea nu le foloseşte la nimic, în aceste zile, locuitorilor comunei. Şi asta nu doar din cauză că ar fi prea frig afară ca oamenii să stea în parc, ci pentru că o mare parte a amenajării este inundată. Ce-i drept, a nins, zăpada s-a topit, apoi a plouat, iar pe raza comunei abia acum se lucrează la introducerea sistemului de canalizare. Totuşi, ceva soluţii pentru evitarea ...
* Câteva sute de euro v-ar putea ajunge pentru o vacanţă reuşită * Pensionarii sunt cei mai conştiincioşi şi mai curioşi turişti gălăţeni * Chiar dacă bani sunt tot mai puţini, turişti de lux există în continuare în Galaţi * Avem o mare familie a celor care fac turism profesionist în destinaţii exotice * Gălăţeni care vor să tranziteze Transsiberianul într-un tren de lux care pleacă din Beijing Chiar dacă puţini sunt gălăţenii care aduc acasă măcar vreo 3.00 ...

Lista taxelor şi impozitelor care se majorează în 2013

Luni, 19 August 2013 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Taxe mai mari pentru maşinile puternice, ţigări şi alcool * Divorţul amiabil se plăteşte * Cad sub povara taxării şi angajaţii care pleacă în delegaţie, dar şi proprietarii de iahturi de lux * Scumpirile gazelor naturale şi ale energiei electrice sunt printre cele mai periculoase, din cauza faptului că ar putea isca un nou lanţ de majorări de preţuri la mărfurile de consum Avem alţi şi alţi bani de dat şi datorii noi sau mai mari către stat, potrivit hotărârilor pe ...
Cu materiale şi utilaje aduse din străinătate, un investitor olandez şi unul român construiesc, între Vânători şi Tuluceşti, un teren de golf * Clubul se anunţă a fi unul exclusivist, dedicat oamenilor cu bani * Instructorii de golf vor fi pregătiţi în străinătate Aproximativ trei milioane de euro va costa terenul de golf pe care gălăţenii vor putea juca, din primăvara viitoare, unul dintre cele mai exclusiviste sporturi din lume. Cei care plătesc pentru amenajarea teren ...
Românii îşi cumpără bărci de agrement, chiar dacă nu atât de multe ca în anii trecuţi * Absolvenţi de Nave care să poată învăţa cum se construiesc ambarcaţiunile uşoare sunt cu sutele, în Galaţi * Totuşi, avem doar patru-cinci firme care fac bărci de agrement Locuim la doar câţiva paşi de Dunăre, aşa că avem unde să navigăm! Şi chiar dacă e criză, s-o recunoaştem: gălăţenii care îşi permit să cheltuiască vreo câteva mii de euro după bunul plac, doa ...
Pagina 4 din 4