Peste 1,67 milioane de lei reprezintă bugetul total al proiectului Consiliului Județean (CJ) Galați de capacitate administrativă ridicată, prin investiții integrate și complementare, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020. La conferința prilejuită de închiderea acestuia, vicepreședintele CJ, Doina Cucu, a menționat că "după sute de ore de dezbateri și de discuții, finalizarea proiectului oferă instituției o strategie utilă pentru atra ...

Unde nu sare votul, dispare interesul

Miercuri, 16 Decembrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Betoane, borduri, pavaje, monumente, sigle şi efigii au făcut parte din toate strategiile administraţiilor gălăţene, chitite să "fure" ochiul electoratului sub nobilul pretext al unui "oraş civilizat". Unde nu ajunge însă prea des piciorul votantului şi nici ochiul nu orbeşte la vederea oribilităţilor infrastructurii lăsate de izbelişte, gunoiul se mătură sub preş, chiar dacă în joc e imaginea urbei, a ţării, a naţiei. Ar fi de prisos să comparăm locurile din oraş ...
Galaţiul va deveni, în perioada 11-12 aprilie 2019, gazda primei ediţii a “Forumului de Cooperare în Regiunea Dunării”, eveniment organizat de Universitatea “Dunărea de Jos” şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe şi al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Scopul “Forumului de Cooperare în Regiunea Dunării” este de a deveni o platformă de dialog politic şi economic ...
Prezent la aniversarea celor 150 de ani de existenţă a Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, s-a arătat foarte încântat de faptul că s-a înregistrat o participare record la completarea chestionarelor privind temele de acasă ale elevilor. Ministrul a afirmat că, cel mai probabil, săptămâna aceasta vor fi centralizate şi toate datele din aceste chestionare, iar la final ele vor fi făcute publice. Întrebat de jurnalişti despre ma ...
Primăria anunţă, pe portalul propriu, că organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului: şef birou la Biroul de Strategii şi Dezvoltare Servicii IT. Concurenţilor li se cer: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, masterat sau studii postuniversitare în domeniul administraţiei pu ...

Cum o să ne ÎNCĂLZIM în 2020

Joi, 24 Septembrie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi, prin Strategia de Dezvoltare, Galaţiul se doreşte a fi „prietenos pentru locuitori” e greu de spus cât va reuşi să fie atâta vreme cât nu le poate garanta apa caldă şi încălzirea gălăţenilor dependenţi de sistemul centralizat. Paragraful referitor la acest subiect anunţă că „distribuţia energiei termice este asigurată, pentru partea de consumatori rezidenţiali, de către operatorul SC Apaterm SA”, ceea ce nu mai e adevărat. „Pentru perioada 2015 - 2020 se ...