Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și universale prea puțin cercetată sau insuficient inclusă ca factor de influență asupra fenomenelor politice, culturale sau sociale ale spațiului naţional sau internaţional.
De altfel, în decursul timpului, această organizație secretă s-a dovedit a fi mai mult decât un grup intelectual, cu o deosebită inițiativă de îmbunătățire a condițiilor societății și promovare a unor concepte unanim acceptate, ancorate în valori morale sau spirituale. Opiniile sunt divizate, perspectivele variază semnificativ în ceea ce privește rolul istoric real pe care l-a avut francmasoneria. Iar spațiul Dunării de Jos nu a fost ocolit de asemenea controverse sau reminiscențe determinate de personalități care au aparținut mișcării amintite.
În România, nu mulți sunt istoricii moderni sau contemporani care au întreprins cercetări complexe și complete referitoare la pătrunderea și evoluția sistemului de practici secrete, provenite din Occident în secolele XVIII – XIX. Între aceştia îi amintim pe Horia Nestorescu-Bălcești, Dan Amedeo Lăzărescu, Alex Mihai Stoenescu, Radu Comănescu, Emilian M. Dobrescu, Dan Berindei; cercetători locali, dar și personalități interbelice care au sistematizat pentru prima dată interdependența istoriei naționale cu dezvoltarea lojilor masonice din spațiul autohton.
Cu toate că aceste inițiative au cântărit deosebit de mult în studiul istoric și concretizarea unor baze pentru studii mai aprofundate, impactul prejudecăților și al miturilor cu privire la masonerie a continuat modelarea conștiinței publice în aceeași direcție precum cea trasată de secole de tăcere în care „zidarii liberi” și-au desfășurat activitatea fără a-și împărtăși secretele.
Lojă la Dunărea de Jos, în Galați
Poziționată la convergența culturală a mai multor direcții de răspândire a ideilor masonice, zona orașului Galați a evoluat în concordanță cu propriul cosmopolitism.
La mijlocul secolului al XVIII-lea, în regiunea Dunării de Jos conviețuiau ca minorități greci, evrei (atât sefarzi cât și așkenazi), turci, tătari, armeni, dar și italieni și levantini, stabiliți ca rezultat al comerțului practicat pe Dunăre, chiar dacă gestionat de Poartă.
În contextul influenței iluministe, o parte din elitele laturii de proveniență occidentală a acestor populații a aderat rapid la principiile masonice, în contextul sprijinului oferit de către anumiți domni fanarioți. Drept consecință, la 1734, fostul membru al cancelariei lui Constantin Brâncoveanu și secretar al lui Constantin Mavrocordat, Anton Maria del Chiaro, înființează o lojă la Dunărea de Jos în Galați, numită „Loggia di Galazzi”, fiind considerată primul asemenea templu din spațiul românesc.
Loja era alcătuită preponderent din negustori, marinari și diplomați italieni. Însă, în scurt timp, mai mulți boieri moldoveni au fost inițiați, intensificându-și activitatea pe lângă curtea domnitorului și determinându-l să înființeze, în 1735, la Iași, loja „Moldova”, de proporții mai mari decât cea de la Galați.
După o perioadă de activitate intermitentă cauzată de restricțiile impuse de Imperiul Otoman (până la 1821-1829 existau suspiciuni cu privire la spionajul occidental asupra Porții prin membrii masoneriei), războaiele ruso-austro-turce, iar apoi regulamentele impuse sub protectoratul rusesc până la 1856, Unirea din 1859 aduce o nouă dezvoltare a francmasoneriei în spațiul gălățean prin înființarea în 1865 a Respectabilei Loji „Discipolii lui Pythagora”.
Până la finalul secolului al XIX-lea, aceasta va acumula o influență deosebită în evoluția istorică locală și națională, activitatea sa urmând trei direcții distincte.
Principalele obiective ca rezultat al influenței sporite vizau reformarea masoneriei la nivel național, în 1890 membrii săi emițând circulara prin care se solicita limitarea jocurilor de culise ale celorlalte loji din țară și unificarea tuturor atelierelor românești sub o singură autoritate masonică stabilă, morală și reformată.
De asemenea, demnă de remarcat este activitatea unor personalități masonice în domeniul medicinei, fapt care a deosebit loja din Galați în raport cu alte grupuri similare din țară, concentrate preponderent asupra unor dezbateri intelectuale și a conferit un caracter filantropic al francmasoneriei la Galați.
Dr. Aristide Serfioti, întemeietor al Comitetului Filantropic masonic din Galați
Cel mai cunoscut nume este al medicului Aristide Serfioti, care a pus bazele Comitetului Filantropic masonic, statuat juridic în 1927.
Timp de aproape 10 ani casa lui va deveni sediul acestei organizații, dar și un pol prin care elitele orașului vor colecta fonduri pentru întreținerea spitalelor locale, ajutorarea orfanilor sau acordarea de burse de studiu.
Un alt aspect important al lojii de la Galați a fost constituit și de conservarea memoriei francmasoneriei, desfășurând în anii 1934-1935 acțiuni pentru marcarea unor momente importante din istoria acestor grupuri, precum aniversarea bicentenarului pătrunderii masoneriei în spațiul românesc.
Arhivele Naționale din Galați păstrează corespondența intensă a acelor ani între membrii lojii de la Dunărea de Jos și Marea Lojă Națională din România, fapt care evidențiază statutul respectat al acestei organizații.
Autodizolvarea masoneriei române din 1937 la solicitarea regelui Carol al II-lea și criticile sinodale ale Bisericii Ortodoxe Române determină suspendarea activității tuturor atelierelor francmasonice din țară, fapt care se resimte în mod direct la Galați.
După 1990, structurile desființate în perioada interbelică își reiau existența, continuând, chiar dacă la un nivel inferior de popularitate, acțiunile culturale și colaborările cu instituții și muzee locale.
Episcopul Melchisedec Ștefănescu, contribuții substanțiale la reformarea României
Dincolo de parcursul istoric al francmasoneriei de la Galați, se cuvine o atenție deosebită asupra unor personalități care au modelat spațiul cultural și social al Dunării de Jos și care au dovedit o apartenență la loja masonică gălățeană.
Doctorului Aristide Serfioti, amintit în rândurile precedente, i se adaugă nume din spațiul ecleziastic precum episcopul Melchisedec Ștefănescu (1823-1892) al Hușilor, al Dunării de Jos și apoi al Romanului, care a intrat în contact cu masoneria în contextul mișcării pașoptiste promovate în Moldova, activând în loja „Renaissance” din Ismail.
Episcopul s-a alăturat dezbaterilor privind emanciparea națională a românilor în perioada păstoririi eparhiei Dunării de Jos, care cuprindea atunci județele Covurlui, Brăila, Ismail și Bolgrad, fiind ales membru al Divanului Ad-Hoc de la 1857.
În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, activitatea episcopului Melchisedec Ștefănescu beneficiază de susținere în mod oficial din partea domnitorului, care, la rândul său, este ajutat de către episcop în secularizarea din 1864 a averilor mănăstirești, dar și în alte aspecte referitoare la modernizarea instituțiilor.
Spre exemplu, cu susținerea directă a episcopului, se întrunește în 1865 primul sinod general al Bisericii Ortodoxe Române; în 1872, el contribuie la redactarea Legii Organice, iar ca ministru al cultelor și instrucțiunii publice aplică importante idei cu un caracter iluminist în care se va resimți influența apartenenței la mișcarea masonică.
Cu toate acestea, măsurile sale vor contribui la reformarea României în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar imaginea sa ca mason este surclasată de cea a apărătorului idealurilor naționale într-un context politic și cultural tulbure.
Vasile Alexandrescu Urechia, fondator al bibliotecii județene
Un alt nume cunoscut în spațiul gălățean pentru activitatea sa culturală și politică este Vasile Alexandrescu Urechia (1834-1901), scriitor, istoric, academician și cunoscut om politic liberal, ale cărui acțiuni au avut o importantă legătură cu Galațiul, chiar dacă numele lui este legat, în mare parte, de București.
Cea mai cunoscută acțiune a sa este fondarea bibliotecii județene din orașul natal, fapt sprijinit de către lojile masonice pașoptiste și post-pașoptiste în care a fost o prezență constantă.
Mijloc de promovare și atingere a idealurilor naționale în spațiul românesc
Prin urmare, francmasoneria secolului al XIX-lea nu a fost și nu trebuie percepută, din perspectivă istorică, drept un curent pur mistic sau ideologic, ci, asemenea principiilor membrilor care s-au alăturat atunci, un mijloc de promovare și atingere a idealurilor naționale în spațiul românesc.
Este adevărat că această componentă a fost adesea însoțită de practici considerate ezoterice față de religia creștină și ortodoxă, iar actul de auto-dizolvare din 1937 a întărit aversiunea față de această organizație secretă, motiv pentru care a fost asociată treptat cu alte curente, însă moștenirea sa nu trebuie neglijată.
Zona Dunării de Jos reprezintă, mai mult decât un pilon, o punte de lansare a principiilor iluministe în întregul spațiu românesc care a încurajat latura benefică pentru instituții și cultură a francmasoneriei, ale cărei elemente încă se regăsesc în societatea actuală.
