S-a strigat, din nou, catalogul clasei a XII-a A, promoţia 1986, a Liceului de Științe ale Naturii din Galaţi – „Biologie Chimie”, după cum era cunoscut în acea vreme. Apelul nominal a fost făcut de prof. Alexandru Crudescu, directorul liceului în acele vremuri, în prezenţa fostelor colege de cancelarie, prof. Camelia Împăratu şi prof. Ruxandra Şerban. Absolvenţii prezenţi şi-au împărtăşit poveştile de viaţă, împletind reuşitele profesionale şi de familie cu amintirile din liceu. Aplauze şi râsete au condimentat atmosfera generală de emoţie, nostalgie şi bucurie a revederii.
Amfiteatrul Colegiului Naţional „Costache Negri” a fost, sâmbătă, 26 septembrie, gazda unui eveniment cu adevărat special. Revederea, după 40 de ani, elevilor clasei a XII-a A, promoţia 1986, a Liceul de Științe ale Naturii din Galaţi - „Biologie Chimie”, după cum era cunoscut la acea vreme.
De ce tocmai la Colegiul „Costache Negri”? Pentru că în această monumentală clădire a funcţionat, în perioada 1982-1987, actualul Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”.
Despre emoţionanta reuniune am aflat de la dr. Lafcadio Robert Rusu, cel care a pus la cale evenimentul şi, mai ales, surprizele pentru colegi.
Iar una dintre surprize a fost participarea actorului gălăţean Cristi Iacob, absolvent al Liceului de Științe ale Naturii din Galaţi, promoţia 1987. Deci, coleg, cu un an mai mic, cu protagoniştii întâlnirii de 40 de ani.
Cariere impresionante
Înainte de a vă spune despre carierele pe care şi le-au construit absolvenţii clasei a XII-a A, promoţia 1986, trebuie să aflaţi un detaliu important. Din două clase de biologie-chimie, formate după treapta întâi de liceu, a mai rămas, după treapta a doua, o singură clasă!
„Toți care erau în această clasă voiau să facă medicină. Pe vremea aceea, era o concurență tacită între noi și LVA (actualul Colegiu «Vasile Alecsandri») în privința numărului celor ce au reușit la medicină. Cei mai mulți sunt medici, avem și o avocată și mai mulți profesori”, ne-a dezvăluit dr. Lafcadio Robert Rusu.
Carierele foştilor elevi au depăşit graniţele Galaţiului şi ale României, ajungând în Luxemburg, Franța, SUA, Italia. Există şi un absolvent care, după ce și-a făcut o carieră în Norvegia, s-a întors și lucrează la Iași.
Ne-ar fi greu să cuprindem reuşitele profesionale ale celor 38 de absolvenţi, aşa că ne vom mărgini la câteva exemple.
Dr. Lafcadio Robert Rusu este medic specialist în medicină de urgență, reanimare, medicină hiperbară, tabacologie, sofrologie, doctor în psihologie cu metoda proprie de sevraj tabagic.
Dr. Sorin Nica este medic primar chirurg, cu competenţe în chirurgia laparoscopică, oncologică şi endoscopie digestivă, şeful secţiei de Chirurgie de la Spitalul Ministerului de Justiţie.
Conf. univ. dr. Carmen Gache predă la Facultatea de Biologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la care a fost şi prodecan.
Într-o majoritate de specialişti în medicină, chimie, biologie, stomatologie, management instituţional, se disting Cornelia Ungureanu (Dănilă) – avocată în Baroul Galaţi şi Virginia Litvenencu – economistă care a descoperit că şi cifrele pot fi puse într-o reacţie… nu neapărat chimică.
Desigur, nu-l putem uita pe invitatul-surpriză al reuniunii, colegul mai mic al absolvenţilor de azi, actorul Cristi Iacob – fost olimpic la Biologie!
Amintiri din Epoca de Aur
Revederea după 40 de ani a deschis larg poarta amintirilor către vremuri pe care n-ar trebui să fie uitate… ca să nu riscăm să le repetăm.
„În promoția noastră, nu trebuie să uităm că eram pe vremea de apogeu a comunismului în România, şi acesta a trasat urme adânci. Diriginta noastră era o fostă membră a Marii Adunări Naţionale, care își împărțea timpul orelor de dirigenție, informare politică și biologie - specialitatea dânsei - între a ne inocula politica partidului și a ne speria cu întrebări pentru a ne face să învățăm biologia pe de rost. Asta a creat o atmosferă foarte critică în clasă, în care erau două categorii de elevi, cei «buni» la biologie și ceilalți… . Nu a fost un spirit didactic de uniune și solidaritate care să ducă la o coeziune care să se vadă mai târziu…”, își aminteşte dr. Rusu.
Ani de liceu cu spaime la… dirigenţie
I-am lansat o provocare fostului elev Lafcadio Robert Rusu: să ne spună care dintre cadrele didactice era „spaima” clasei şi cine era profesorul preferat.
„Spaima, din anul întâi și până în ultimul, a fost cea care ne-a fost și dirigintă, doamna Dima, profesoara de biologie. Preferații mei au fost în primul rând domnul Hîrtopeanu - profesorul de chimie, domnul Leonte - profesorul de română, domnul Tașcă - profesorul de franceză, doamna Împăratu - profesoara de fizică de care mai toți băieții erau îndrăgostiți.
Calul de pe culoar şi alte ghiduşii de neuitat
La întrebarea dacă a existat, pe parcursul celor patru ani, o „năzbâtie” colectivă am primit cel mai amplu răspuns. Mai exact, o selecţie de „pozne” liceene. „Împreună cu încă doi colegi, medici distinși astăzi, am introdus pe culoarele liceului, prin vastele uși de la intrarea dinspre terenurile de sport, un cal ADEVĂRAT care păștea liniștit pe lângă terenul de sport, pe acea vreme neîngrădit ca astăzi. Fiind foarte uniți între noi, niciunul nu și-a deconspirat ceilalți tovarăși de năzbâtie, ceea ce ne-a atras scăderea notei la purtare și o convocare a părinților la liceu.
Fiind mai toți olimpici la chimie, la biologie sau la ambele, ne antrenam pentru olimpiadă fabricând în laboratoare diverse substanțe. Un alt distins domn doctor din zilele noastre, pe vremea aceea olimpic la chimie, a fabricat o cantitate atât de mare de hidrogen sulfurat (produs foarte rău mirositor, cu miros de ouă stricate), încât a fost necesară evacuarea în curte a întregului etaj al liceului până la aerisirea etajului și dispariția mirosului. Am participat împreună cu el și cu o viitoare doamnă profesoară (astăzi) și la fabricarea de acetiluri. Această soluție împrăștiată pe sol și uscată a dat fiori profesorului de matematică la fiecare pas, pentru că prin atingere producea mici explozii cu zgomot….
Împreună cu colegul meu de bancă, astăzi șef de secție de chirurgie la un mare spital din București, am avut un doi la chimie din cauza domnului Stemer, profesorul de matematică. Eram așezați amândoi în banca de la geam când, într-o iarnă, domnul Stemer a alunecat și a căzut pe scările înghețate de la intrarea în liceu. Era îmbrăcat mereu la costum, cu cravată și pălărie, iar pălăria s-a rostogolit departe de el în cădere. Ne-a pufnit un râs sănătos care a atras atenția domnului Hârtopeanu care ne-a ridicat în picioare punându-ne să repetăm ce spunea. Evident că n-am fost capabili și consecința a urmat imediat”, ne-a povestit dr. Rusu.
O generaţie norocoasă
„«Politica» fostei noastre diriginte a avut două consecințe majore: a dezbinat clasa, dar a și creat grupuri de prieteni pe viață. În perioada liceului ne-am văzut des pe la unii sau alții pe acasă pentru petreceri «clandestine» în lipsa părinților și asta ne-a dat o soliditate a relațiilor rar întâlnită. Vorbim despre vremea în care nu erau încă telefoanele mobile şi internetul accesibil. Noi, cei care am rămas în contact, am reușit să păstrăm legătura peste ani și să ne revedem în contexte neoficiale, unii dintre noi creând și legături familiale, cununând, botezând printre colegi.
Peste ani ne amintim cu nostalgie și drag chiar și momentele de suferință, cum ar fi pregătirea pentru facultate în frig și la lumina lumânării din cauza lipsei de căldură din apartamentele blocurilor ceaușiste și a deselor întreruperi de electricitate datorate vecinătății combinatului energofag.
Asta ne-a făcut să fim ceea ce suntem astăzi, iar profesorii noștri, niște oameni extraordinari în mare majoritate, ne-au croit să fim OAMENI. Cred ca facem parte dintr-o generație norocoasă”, ne-a spus, în numele colegilor care s-au revăzut astăzi după 40 de ani, dr. Lafcadio Robert Rusu.

