Anca Melinte

Anca Melinte

Victor Paul Dobre: „Am avut rolul decisiv în alegerea lui Marius Stan candidat al USL”

Vineri, 21 Martie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
- Domnule preşedinte, e adevărat că Marius Stan ar vrea să vă ia locul la conducerea PNL Galaţi?- N-a vrut şi în vara trecută? Alegerile au fost. Eu nu ştiu altă modalitate democratică în afară de alegeri. Fiecare om politic îşi propune nişte obiective, e dreptul fiecăruia. Cred că sunt şi alţi colegi care pot să conducă organizaţia, nu am avut niciodată senzaţia că sunt singur. E o competiţie, se alege şi asta e!M-am bucurat de sprijinul colegilor mei şi lucrul ace ...

Primarul Stan şi deputatul Dobre, faţă în faţă/ De ce sunt „la cuţite” cei doi liberali

Vineri, 21 Martie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
De mai bine de un an, relaţia dintre primarul liberal Marius Stan şi preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre e încordată. Prin partid se spune că tensiunile s-au acutizat anul trecut, când Marius Stan a devenit vicepreşedinte la nivel naţional (la propunerea lui Crin Antonescu), iar Dobre a rămas doar membru în Biroul Permanent Naţional, convins însă că vicepreşedinţii ar fi trebuit aleşi, nu numiţi.La alegerile interne pentru conducerea ...

Mircea Geoană vine la Galaţi cu ambasadorul Olandei

Joi, 20 Martie 2014 17:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Senatorul PSD Mircea Geoană, Înaltul Reprezentant al Guvernului României pentru promovarea proiectelor economice strategice şi de diplomaţie publică, alături de Excelenţa Sa, domnul Matthijs van Bonzel, ambasadorul Olandei la Bucureşti, se vor afla mâine la Galaţi.  Oficialii vor avea vor vizita Portul Giurgiuleşti, vor participa la o dezbatere cu autorităţile locale şi centrale privind proiectele transfrontaliere România – Ucraina, iar la final vor poposi în Şantierul Naval ...

O familie gălăţeană a străbătut 27.350 de kilometri cu rulota prin Europa

Vineri, 21 Martie 2014 11:00 | Publicat în DIASPORA
Acum un an de zile, exact pe vremea asta, familia Ionescu - Nicoleta, Bogdan şi cei trei copii ai lor, Lilu (5 ani), Tesa (3 ani) şi Bebe (7 luni) - îşi începea „Viaţa pe îndelete”: un tur al Europei, cu o rulotă trasă de o maşină cu număr de Galaţi. Susţinuţi de Discovery Romania, îşi propuneau atunci ca, vreme de un an, să străbată 18 ţări şi 23.000 de kilometri, perioadă în care să-şi crească pruncii oferindu-le experienţe adevărate şi personalizate, nu de c ...

Iuliana Constantinescu a depus jurământul de subprefect

Joi, 20 Martie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pe trotuarul din faţa Prefecturii Galaţi nu aveai loc, ieri, să arunci un ac din cauza numeroaselor autoturisme parcate până la treptele instituţiei. Cu ele veniseră şefii instituţiilor deconcentrate şi membrii PC care au ţinut să fie prezenţi la jurământul noului subprefect al judeţului Galaţi, Iuliana Constantinescu. La „ungerea” ei nu a fost de faţă niciun ministru sau secretar de stat, singurele prezenţe „grele” fiind senatorul PC Eugen Durbacă şi preşedintele ...

Absurd de Galaţi: Aleşii ţipă, Apă Canal se face că plouă

Joi, 20 Martie 2014 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde! De două şedinţe de Consiliu Local încoace, consilierul PP-DD Victor Malinovici, dar şi cetăţenii simpli care vin să se adreseze în plenul legislativului local se tot întreabă care este modalitatea prin care Apă Canal facturează apa de la canalizare în aceeaşi cantate cu apa potabilă consumată, ca şi când în Galaţi nimeni nu ar bea măcar un pahar de apă.Victor Malinovici a descoperit chiar şi o hotărâre a CL, datând din 201 ...

Trandafir de la Băicoi, cântă Udrea pentru noi

Joi, 20 Martie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* După sexy-casnicele, vine casnicul. Am crezut că-l bat. Că-i vâră prăjitura cu bulion pe gât, cu farfurie cu tot. „Dacă tu ai impresia că noi trei suntem aici ca unul ca tine să facă mişto de noi, te înşeli. După patru sezoane, vii cu c… acesta. Iar curry acela bagăţi-l în c… că nu este comestibil în cantitatea în care mi l-ai pus mie în farfurie. Dă-l în… mă-si de curry”, răcnise fără bip-uri Chef Scărlătescu, la unul dintre concurenţii „MasterChef ...

Iuliana Constantinescu, „unsă” în funcţia de subprefect

Miercuri, 19 Martie 2014 12:04 | Publicat în EVENIMENT
În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţului Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, şi a senatorului PC, Eugen Durbacă, dar şi a numeroşi membri PC, Iuliana Constantinescu a depus astăzi jurământul de subprefect al judeţului Galaţi, fiind oficial „unsă” în această funcţie, în locul lui Gabriel Panaitescu.Prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, a dat citire hotârârii de Guvern prin care lui Panaitescu i se aplică mobilitatea din funcţia publică de subprefect al judeţului ...

Tati îşi vrea fiica sexy

Miercuri, 19 Martie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Cadou de majorat. Ce tânără din lumea asta nu şi-ar dori să se laude în faţa prietenilor, familiei şi chiar a lumii întregi cu cadoul primit la aniversare de la tatăl ei?! L-ar fotografia şi l-ar posta pe Facebook, l-ar arăta oricui are ocazia şi s-ar mândri că are un tată atent, înţelegător, iubitor şi potent financiar. Mai ales dacă e vorba de un cadou preţios, care îi poate schimba viaţa din temelii. Atenţie, însă, nu vorbim despre o maşină de superfiţe, vreo b ...

Transparenţă parlamentară până în bikini

Marți, 18 Martie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Sexy şi aproape goală. Ştiţi povestea cu împăratul care i-a cerut fiicei de ţăran să vină la palat nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, iar fata şi-a tras pe ea doar un năvod şi s-a prezentat la întâlnire? Ei bine treaba cu „nici îmbrăcată, nici dezbrăcată” mi s-a părut a fi mesajul frust al ţinutei pe care deputata Oana Niculescu Mizil a purtat-o la un eveniment de lux. România Tv îi înălţa ieri dimineaţă imn de slavă pentru apariţia de-a dreptul incendiar ...