Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
A vrut să evite o maşină, dar a reuşit să se lovească violent de un stâlp, provocând o coliziune soldată cu rănirea unei femei. Un şofer de 45 de ani, din Galaţi, a provocat un accident rutier, pus fiind în situaţia de a alege. În timp ce se deplasa pe DN 25, maşina aflată în faţa sa a frânat brusc, motiv pentru care, ca să nu o lovească din spate, a tras dreapta de volan, ieşind de pe carosabil. Autoturismul său s-a lovit de un indicator rutier, şocul provocându-i cât ...
Alertă de coronavirus, şi la Galaţi. Patru persoane, în carantină într-un centru special
Marți, 25 Februarie 2020 00:04 | Publicat în SĂNĂTATE
Izbucnirea coranavirusului în Italia a alertat şi autorităţile din România, pentru că foarte mulţi conaţionali se întorc din Peninsulă şi sunt potenţiali vectori de transmitere a virusului. Până acum, nici autorităţile italiene, nici cele autohtone nu au confirmat că vreun român ar fi fost infectat cu temutul virus, dar toţi cei care vin din zonele afectate sunt supuşi unor teste amănunţite şi vor fi ţinuţi, timp de 14 zile, în carantină.
Alerta s-a dat, duminică sea ...
Vom avea muncitori extracomunitari la spaţii verzi
Marți, 25 Februarie 2020 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pentru acoperirea "vidului de personal lucrativ la nivelul Serviciului Administrare Spaţii Verzi", SC Gospodărire Urbană SRL vrea să angajeze 30 de muncitori din spaţiul extracomunitar, asumându-şi cheltuieli consistente cu servicii de transport aerian, cantină şi catering, servicii hoteliere şi nu numai. Subiectul a fost discutat în recenta şedinţă a Consiliului Local, când cu 17 voturi „pentru”, opt „împotrivă” şi o abţinere a fost aprobat bugetul de venituri şi che ...
Galaţiul, fruntaş în ţară la numărul bolnavilor de gonoree
Marți, 25 Februarie 2020 00:02 | Publicat în SĂNĂTATE
Judeţul Galaţi se afla, în 2018, pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte cazuzile nou diagnosticate de gonoree, arată un raport al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Netratată, gonoreea poate provoca complicaţii severe, cum ar fi infertilitatea.
46 de cazuri de gonoree au fost raportate în România pe parcursul lui 2018, arată ultimele date disponibile provenite de la CNSCBT. Incidenţa acestei boli pe plan naţional a fost, astfel, ...
Şcoală de sirene. Cu asta se laudă filipinezii, care au şcoli speciale în care doritorii învaţă să se mişte şi să se comporte ca nişte sirene, precum Ariel din celebrul film Disney "Mica Sirenă". Mai mult, pentru elevele şcolii de sirene se organizează apoi concursuri, fetele fiind testate prin multe probe, atât practice, cât şi teoretice. Un concurs de acest fel a fost organizat şi de realizatorii emisiunii "Asia Express", care i-au pus pe concurenţi să se îmbrace cu un c ...
CLIPA URMĂTOARE (pentru profesorul Mihai Androne - La Mulţi Ani!)
Marți, 25 Februarie 2020 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
LUMINĂ SINGURĂ... LUMINĂ aşa de caldă şi aşa de rece, spune-mi - în clipa următoare - cine mai trebuie să vină, cine mai trebuie să plece pentru a fi continuare a vieţii şi a morţii laolaltă, fără tăgadă şi de o potrivă pe drumul dintre cântecul de leagăn şi până la cântarea de colivă??? cine mai trebuie să tacă-n fără sfârşirea cea DIVINĂ??? spune-mi - în clipa următoare - LUMINĂ SINGURĂ... LUMINĂ!!! ...
Lucrare de Control la Sapă şi Carte (binecuvântare de Mamă)
Marți, 25 Februarie 2020 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Nu-i aproape. Ţi se pare departe? Ţi se pare sau nu ţi se pare, dar poţi fi sigur că tocmai acolo trebuie să ajungem. N-avem încotro. Şi, chiar dacă am avea încotro, loc mai sigur decât acesta nu există nicăieri. Nu am auzit să existe vreun loc mai sigur decât acesta, dar să nu se intereseze nimeni de el, să nu ademenească pe nimeni, să nu fie cumpărat de cei bogaţi, ori să nu fie râvnit de cei săraci. Ăsta, despre care-ţi vorbesc, e gratis. Ai sau n-ai parale, nu te ...
* Este aproape oficial, undeva într-un colț al propriei tărtăcuțe, ca să nu existe discuții. Pentru a ține coronavirusul departe de România, Parlamentul îi va interzice diasporei votul la alegerile parlamentare din acest an. Na, dacă tot le înghițiți pe alea care vin la pachet cu zahăr și ulei... * Precauție în vremea coronavirusului. Aș. De pildă, îmi aduc aminte cum, prin 2006, la revenirea din Turcia, am completat în avion un chestionar deștept. Era la modă gripa aviar ...
Cât de pregătiţi suntem să înfruntăm coronavirusul
Marți, 25 Februarie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Italia a devenit, practic peste noapte, a treia ţară ca număr al persoanelor infectate cu coronavirus, iar vestea a lovit ca un trăsnet şi în România. Nu-i vorbă, ştiam cu toţii că situaţia e gravă pe plan mondial şi că poate deveni şi mai gravă, ştiam că mor oameni şi că deocamdată nu există niciun tratament pentru noul virus, ştiam că epidemia riscă să se transforme în pandemie şi că poate afecta avansul economic la nivel global, ştiam şi despre măsurile pentru ...
Epidemia de coronavirus afectează economia mondială
Luni, 24 Februarie 2020 20:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Extinderea rapidă a epidemiei cu noul coronavirus va reduce probabil creşterea economică a Chinei în acest an la 5,6 la sută, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de prognoza din ianuarie, şi va şterge 0,1 puncte procentuale din avansul economiei mondiale, a avertizat sâmbătă Fondul Monetar Internaţional, transmite Reuters.
Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a prezentat perspectivele economice la reuniunea miniştrilor de Finanţe şi guvernatorilor băncilor c ...