Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Peste 300 de milioane de lei pentru indemnizaţiile deputaţilor
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de hotărâre privind contul de execuţie a bugetului Camerei Deputaţilor pe anul 2018. Din totalul de 418.746.000 de lei, aprobaţi prin Legea bugetului de stat, forul legislativ a plătit 303.403.034 lei pe indemnizaţii şi salariile personalului instituţiei. „Plăţile totale efectuate în anul 2018 au fost de 406.643.370 de lei, din care 1.278.139 de lei pentru Institutul Român pentru Drepturile Omului. Din totalul plăţilor la finele ...

Părinții, ajutați să le ofere siguranță copiilor

Miercuri, 09 Octombrie 2019 07:00 | Publicat în SOCIETATE

Părinții, ajutați să le ofere siguranță copiilor
Siguranța copiilor și formarea, de la vârste cât mai mici, a unor deprinderi antivictimizare reprezintă obiective la realizarea cărora este necesar să-și aducă aportul în primul rând familia, dar și celelalte instituții sau organizații care au responsabilități pe linia educării și protecției minorilor.  Plecând de la această premisă, polițiștii gălățeni, alături de autoritățile sanitare locale și  Organizația ”Tinerii și Viitorul” au elaborat proiectul ” ...

Fruntașele, etapă fără probleme

Miercuri, 09 Octombrie 2019 06:30 | Publicat în SPORT

Fruntașele, etapă fără probleme
După disputarea partidelor etapei a șasea a celui de-al patrulea eșalon de fotbal, o constatare este clară, echipele aflate pe primele șase locuri ale clasamentului s-au impus categoric, semn că și-au păstrat și locurile din clasament. Totuși era de așteptat ca Zimbrul Slobozia Conachi să câștige mult mai clar. De data aceasta, ”zimbrii” au trecut de Voința Cudalbi cu doar... 3-0 (la juniori 5-2). Interesantă a fost evoluția scorului în meciul Quantum Club și Avântul Vale ...

Marian Drăgulescu, calificat la JO 2020

Miercuri, 09 Octombrie 2019 05:30 | Publicat în SPORT

Marian Drăgulescu, calificat la JO 2020
Marian Drăgulescu (38 ani) s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020. Sportivul este cel mai medaliat gimnast român din istorie, cu 31 de trofee obținute la competițiile internaționale majore, triplu medaliat la JO din 2004, la Atena. Această calificare îi va aduce lui Drăgulescu a cincea prezență la Jocurile Olimpice, după cele de la Sydney, Atena, Beijing şi Rio. Conform Comitetului Olimpic și Sportiv Român, ”Team Romania” a ajuns la 50 de sportivi calificați, ...

Creşteri ale preţului locuinţelor

Miercuri, 09 Octombrie 2019 05:00 | Publicat în ECONOMIE

Creşteri ale preţului locuinţelor
Preţul locuinţelor a crescut cu 1,7 la sută în zona euro şi cu 1,6 la sută în Uniunea Europeană, în trimestrul al doilea din 2019, comparativ cu precedentele trei luni, în România fiind înregistrat tot un avans de 1,6 la sută, potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În perioada aprilie - iunie 2019, în toate statele membre au crescut preţurile locuinţelor, cel mai semnificativ avans fiind raportat în Letonia (5,6 la sută), Luxemburg (5,1 la su ...

Şi-a extins balconul fără autorizaţie

Miercuri, 09 Octombrie 2019 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Şi-a extins balconul fără autorizaţie
Proprietarul unui apartament situat într-un bloc de pe strada Galaţi a fost amendat cu 1.000 de lei, după ce s-a apucat să îşi modifice apartamentul fără să îşi scoată autorizaţie de construcţie. Gălăţeanul şi-a făcut mai multe modificări interioare, dar şi-a extins şi balconul. Astfel, pe lângă amendă, proprietarul a fost obligat de poliţiştii locali să sisteze lucrările şi să intre în legalitate, în conformitate cu prevederile Legii 50/1991, actualizată. ...

Unde sunt amplasate radarele

Miercuri, 09 Octombrie 2019 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Unde sunt amplasate radarele
Astăzi, 9 octombrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Oțelarilor, Drumul de Centură și Calea Smârdan. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Piscu și Umbrărești, iar pe DN 26, în localităţile Tulucești și Măstăcani. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Munteni, iar pe DJ 251, la Cuza Vodă și Costache Negri. ...

Profitul celor mai mari firme de construcţii din Galaţi

Miercuri, 09 Octombrie 2019 00:04 | Publicat în ECONOMIE

Profitul celor mai mari firme de construcţii din Galaţi
Firmele din domeniul construcţiilor şi-au luat „partea leului” în topul celor mai profitabile companii gălăţene, după rezultatele raportate pe anul trecut. Conform datelor Topului firmelor realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) - Patronatul IMM-urilor Galaţi, nu mai puţin de cinci companii din domeniul construcţiilor, totalizând o cifră de afaceri de peste 2 miliarde de lei, se află, ca profit brut realizat, în prim ...

Lozova, satul cu doar şapte locuitori (FOTO)

Miercuri, 09 Octombrie 2019 00:03 | Publicat în SATUL

Lozova, satul cu doar şapte locuitori (FOTO)
Şapte case ascunse printre copacii crescuţi pe malul unei bălţi este tot ce a mai rămas din satul Lozova. În cătunul din comuna Braniştea trăiesc în prezent doar şapte oameni, majoritatea vârstnici. Fără magazin, medic, farmacie sau biserică şi aproape fără utilităţi care să le uşureze viaţa, locuitorii de aici au învăţat să se bucure de puţinul pe care îl au, fără a mai aştepta nimic de la nimeni. Spre deosebire de alte sate mici din judeţ, Lozova se află la o ...

Ultima plăcintă a lui Răzvan Ciobanu

Miercuri, 09 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA

Ultima plăcintă a lui Răzvan Ciobanu
* Gol în suflet şi-n stomac. „Auzi mama, untul se găseşte gata topit deja sau trebuie să-l topesc eu? Cum se topeşte? La câte grade? Câte minute?… Se ung ultimele cu foi de plăcintă cu ou şi puţin lapte. Defineşte «puţin»!”, erau întrebările pe care Răzvan Ciobanu i le adresa telefonic mamei lui, în timp ce prepara, la „Chefi la cuţite”, o plăcintă cu iaurt. Reţetă despre care povestea că o învăţase de la mama lui, pentru a-şi impresiona tatăl. „Am uita ...