Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Siguranţa pietonilor a fost prioritară, timp de şapte zile, pentru poliţiştii rutieri din Galaţi, care au stat cu ochii îndeosebi pe felul în care aceştia traversează sau în care şoferii le respectă dreptul la prioritate.
Concluziile arată că siguranţa celor care merg pe jos este sub semnul îndoielii. 110 gălăţeni au fost amendaţi, într-o săptămână, după ce au fost prinşi traversând prin locuri nepermise, în timp ce 37 de conducători auto au fost sancţionaţi pen ...
Activitatea ilicită în domeniul service-urilor auto este un fenomen încă invizibil pentru autorităţi, consideră, într-un comunicat de presă comun, Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) şi Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT). „La nivel naţional, funcţionează peste 10 000 de unităţi de tip service neautorizate, ce desfăşoară activităţi ilicite de prestări servicii, cu încălcarea prevederilor legii. Acestea efectuează intervenţii l ...
La 24 de ani de la reînființare, Liga Studenților din Galați va marca momentul aniversar, miercuri, 9 octombrie, la ora 12,00, în Sala Consiliului de Administrație (Universitate), printr-o şedinţă festivă la care vor participa foşti şi actuali membri. Ziua va fi încheiată de tradiţionalul concert al trupei Paraziții, în deschidere fiind invitaţi să cânte trupa Alan & Kepa şi Dan Gerosu. Concertul se va desfășura în Campusul Studențesc „Alexandru Ioan Cuza”, într ...
Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, din14 octombrie, o monedă din argint cu tema 75 de ani de la eliberarea Ardealului de Nord. Aversul monedei prezintă cele două fețe ale medaliei jubiliare din aur „Ardealul Nostru”, inscripţia „ROMÂNIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2019”. Reversul monedei redă imaginea Monumentului ostașului român de la Carei, inscripţia „ELIBERAREA ARDEALULUI DE NORD” și „25 ...
Boris Johnson pleacă doar demis sau arestat din Downing Street
Luni, 07 Octombrie 2019 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Oficiali guvernamentali de rang înalt de la Londra au declarat pentru publicaţia „The Sunday Times” că Boris Johnson va refuza să demisioneze dacă Parlamentul îi va retrage încrederea, pentru a evita ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit pe 31 octombrie, situaţie care va conduce la o criză constituţională fără precedent. Boris Johnson intenţionează să rămână la Biroul din Downing Street 10 şi o va provoca pe Regina Elisabeta a II-a să ...
Sala Sporturilor, de şase ani fără autorizaţie de incendiu (FOTO)
Luni, 07 Octombrie 2019 00:03 | Publicat în ANCHETĂ
Sala Sporturilor a împlinit sâmbătă, 5 octombrie 2019, şase ani de când a fost redeschisă şi găzduieşte tot felul de evenimente – sportive, artistice, politice şi electorale – dar fără a avea autorizaţie de securitate la incendiu. Motiv pentru care, la fiecare manifestare, o autospecială de pompieri trebuie să fie prezentă în zonă. Totuşi, din ianuarie 2015, există o hotărâre de Consiliu Local privind „Măsuri suplimentare privind securitatea la incendiu”, pe care ...
Muncitorii aduşi din afara UE, „un rău necesar”
Luni, 07 Octombrie 2019 00:01 | Publicat în ECONOMIE
Conferinţa de presă care a precedat ediţia a 27-a a Topului firmelor private locale, organizat de Patronatul IMM-urilor Galaţi, a inclus şi o discuţie cu privire la fenomenul angajării unor muncitori din afara Uniunii Europene, mai ales din ţări asiatice sărace.
„României îi trebuie în următorii doi ani 35.000 de oameni pregătiţi în IT, necesar de forţă de muncă”, a deschis discuţia preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon, completat de preşedintel ...
Legendara trupa Phoenix se întâlnește din nou cu publicul din Galaţi, în cadrul unui nou spectacol, "Fie să renască Tour 19", pe 26 octombrie, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard". Nicu Covaci are o carieră excepțională de mai bine de o jumătate de secol. Noua trupa Phoenix reprezintă un capitol unic în rockul românesc, noii membrii ai formaţiei au abordat numeroase subgenuri ale rockului, traseul stilistic al formaţiei pornind de la muzică beat, rock psihed ...
* „Are pe mână fonduri UE să facă o canalizare şi el chiar o face?”. „Se… pe el de frică pentru o amărâtă de interceptare! Până facem expertiza tehnică, după aia dă-i cu apel, dă-i cu recurs, contestăm completul, contestăm mama completului dacă e nevoie, schimbăm avocaţi, schimbăm judecători, schimbăm în legile! Facem ca la carte. Şi până facem noi toate astea trec trei-patru ani ca popa, e timp să albim orice pată! Să aibă el pe mână fonduri de la UE să ...
Festivalul de Comedie. Competiţia umorului teatral a păşit cu dreptul. PROGRAM
Luni, 07 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Aşteptata deschidere, de vineri, a Festivalului Naţional de Comedie al Teatrului Dramaric „Fani Tardini”, a început cu dreptul. Deschiderea a făcut-o, în stilul său cald binecunoscut, regizorul Radu Nechifor, directorul artistic al teatrului nostru, directorul general Florin Toma fiind plecat la... Sadagura: adică tocmai se pregătea să joace în spectacolul „Iorgu de la Sadagura”, o frumoasă nebunie semnată de regizorul Alexandru Dabija.
"Mă bucur că sala este plină la un ...