Locatarii vor sens unic în zona complexului Siret. REPORTAJ

Luni, 14 Octombrie 2019 00:01 | Publicat în REPORTAJ
Mai mulţi gălăţeni cu care am stat de vorbă în zona complexului „Siret” din Micro 16 ne-au spus că e absolută nevoie ca pe strada Brânduşei, care leagă Şcolile nr. 10 şi 11 din cartier şi pe care circulă traseul 20 al Transurb, să se facă sens unic, pentru a evita ambuteiajele care se produc mai ales la orele dimineţii. Cerinţa sensului unic de pe strada Brânduşei, cea care trece prin faţa actualului supermarket Profi din complexul „Siret”, nu este nouă. Ea mai fo ...

Incendiu la un magazin alimentar din Galați

Sâmbătă, 21 Iunie 2014 12:53 | Publicat în EVENIMENT
Sâmbătă dimineață, un magazin alimentar din Complex Siret a fost la un pas de dezastru din cauza unui scurtcircuit produs la un feliator electric. Pompierii au intervenit cu o autospecială, în jurul orei 04.30. Din fericire, nu s-au înregistrat pagube substanțiale și nici victime. „A fost observată la timp această problemă și am fost anunțați imediat. A fost o acțiune rapidă”, ne-a declarat maior Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de ...

Recompensă: Se caută o vioară uitată într-un autobuz 19

Duminică, 02 Martie 2014 15:08 | Publicat în SOCIETATE
Persoana care a găsit o vioară vineri după-amiază într-un autobuz nr. 19 în apropierea Complexului Siret (Ţiglina III) este rugată să o returneze. Instrumentul muzical, care se afla într-o cutie neagră, îi aparţine Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” Galaţi şi era folosit la orele de muzică de mai mulţi elevi ai instituţiei. Vioara a fost uitată în autobuz de o elevă a liceului, în jurul orei 16.00. Dacă aveţi informaţii legate de instrument vă rugăm să ne contact ...

Profi deschide, duminică, primul magazin la Galaţi

Miercuri, 26 Septembrie 2012 15:00 | Publicat în ECONOMIE
Primul magazin Profi din municipiul Galaţi va fi inaugurat duminică (30 septembrie). Acesta este situat în Complexul Siret şi are o suprafaţă de 700 metri pătraţi, sala de vânzări totalizând 336 de metri pătraţi. „Ne respectam planurile şi este foarte posibil să şi depăşim numărul de magazine pe care ne-am propus să le deschidem în acest an”, a declarat, într-un comunicat, Pawel Musial, directorul general Profi Rom Food. Tot în această săptămână, reţeaua Profi ...