Consiliul de Securitate al ONU va discuta, începând de luni, problema recunoaşterii Palestinei ca stat membru - şi nu doar cu statut de observator - al Naţiunilor Unite, proces care ar putea dura câteva săptămâni, a informat sâmbătă EFE. În sesiunea sa de dimineaţă, desfăşurată cu uşile închise, Consiliul de Securitate al ONU a programat pe agendă subiectul "Admiterea de noi membri", iar apoi, la prânz, va avea loc o altă sesiune deschisă pe această temă, cu citirea un ...

„Oamenii mor pentru o conservă cu ton”

Miercuri, 27 Martie 2024 17:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Sudul Fâșiei Gaza a fost în noaptea de marți spre miercuri scena unor intense bombardamente israeliene, în pofida presiunilor internaționale pentru o "încetare imediată a focului" în acest teritoriu palestinian, amenințat nu numai de lupte, ci și de foamete, transmite France Presse. Disperarea palestinienilor rămași fără mâncare a făcut ca unii dintre ei să moară în timp ce încearcă să recupereze din mare alimente parașutate sau în busculade în timp ce se luptă să pun ...
Guvernul Autorităţii palestiniene, aflat la conducere în Cisiordania, şi-a prezentat luni demisia preşedintelui Autorităţii, Mahmoud Abbas, a anunţat premierul Mohammed Shtayyeh, transmit AFP şi Reuters. "Am prezentat preşedintelui pe 20 februarie demisia guvernului şi astăzi o prezint în scris", a declarat Mohammed Shtayyeh, la Ramallah, capitala Cisiordaniei. Acesta a precizat că decizia intervine în special "în lumina evenimentelor legate de agresiunea împotriva Fâşiei Gaz ...
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a făcut public, pentru prima dată la patru luni şi jumătate de la începerea războiului din Fâşia Gaza, planul său pentru "ziua de după" conflict, în care a prezentat o enclavă palestiniană demilitarizată, cu securitate dependentă de Israel şi fără Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNRWA), relatează DPA şi EFE. Netanyahu şi-a prezentat planul în faţa cabinetului său de securitate, a relatat joi seară târziu publicaţia The Times ...

Combatanți Hamas, uciși de forțele israeliene

Duminică, 04 Februarie 2024 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Forţele de apărare israeliene (IDF) au ucis mai mulţi combatanţi islamişti Hamas în Fâşia Gaza, printre care unii în apropiere de localitatea Khan Younis, din sudul enclavei palestiniene, a anunţat duminică dimineaţă armata israeliană, potrivit DPA. De asemenea, militarii israelieni au neutralizat un lunetist, membru al grupării Jihadul Islamic. IDF au efectuat o operaţiune care a vizat o bază utilizată de comandantul Hamas din Khan Younis, unde au descoperit puşti de asalt, m ...

Un război pe care nimeni nu îl dorește

Joi, 01 Februarie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Perspectiva unui război între Israel și miliția libaneză Hezbollah îngrozește oamenii de ambele părți ale graniței, dar unii îl văd ca pe o consecință inevitabilă a războiului în curs de desfășurare al Israelului împotriva Hamas, în Gaza, scrie AP, citată de Mediafax. Un astfel de război ar putea fi cel mai distructiv pe care ambele părți l-au experimentat vreodată. Israelul și Hezbollah au fiecare lecții de la ultimul lor război, în 2006, un conflict de o lună car ...

Plan britanic pentru o încetare a focului în Fâșia Gaza

Duminică, 28 Ianuarie 2024 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernul britanic a propus un plan în cinci puncte pentru a obţine o încetare permanentă a focului în Gaza şi a deschide calea către crearea unui stat palestinian, a dezvăluit duminică ziarul britanic Financial Times (FT), citat de EFE. Iniţiativa a fost prezentată de ministrul de Externe David Cameron autorităţilor israeliene şi palestiniene, în turneul său recent din Orientul Mijlociu, unde s-a întâlnit şi cu actori regionali. O "pauză imediată" a ostilităţilor ar servi ...
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că a transmis Statelor Unite că se opune înființării unui stat palestinian odată ce conflictul din Gaza se va încheia, scrie BBC. Netanyahu a promis, în cadrul unei conferințe de presă, că va continua ofensiva din Gaza „până la victoria completă”: distrugerea Hamas și returnarea ostaticilor israelieni rămași, adăugând că ar putea dura „încă multe luni”.Aliații Israelului, inclusiv SUA - și mulți dintre dușmanii s ...

Planul Egiptului pentru a opri războiul din Gaza

Miercuri, 27 Decembrie 2023 16:49 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Propunerea Egiptului de a pune capăt războiului dintre Israel și Hamas vizează, printre altele, ca organizațiile teroriste aflate la conducerea enclavei să predea puterea unei alte autorități, relatează agenția Reuters, citată de Hotnews. Cel mai dificil de îndeplinit punct al planului presupune ca Hamas, organizația teroristă care conduce Fâșia Gaza din 2006, și Jihadul Islamic, o altă grupare militantă palestiniană cu baza în enclavă, să renunțe la putere, în schimbul ...
Autoritatea Palestiniană colaborează cu oficiali americani la un plan pentru a administra Gaza după încheierea războiului, a relatat Bloomberg News, citându-l pe premierul palestinian Mohammad Shtayyeh, informează news.ro. Oficiali americani l-au vizitat pe Shtayyeh la începutul acestei săptămâni pentru a discuta un plan pentru ce va urma după războiul din Gaza, a declarat oficialul palestinian într-un interviu acordat joi Bloomberg News. Ambele părţi au fost de acord că Israelu ...
Pagina 1 din 2