Printre milionarii cu averi uriaşe ce au intrat în "Top 300 - Cei mai bogaţi români", realizat de revista "Capital", se regăsesc şi zece gălăţeni. În total, afacerile lor sunt estimate la aproape... un miliard de euro. Gălăţenii care au reuşit să ajungă cel mai sus în clasament, respectiv locul 7 la nivel naţional, sunt Gruia Stoica (49 ani) şi Vasile Didilă (47 ani). Capital îi prezintă ca bucureşteni, însă cei doi, parteneri de afaceri în Grupul Grampet, ce încorpor ...

Mahalaua cu ieşire prin clasă

Sâmbătă, 02 Iulie 2016 00:00 | Publicat în REPORTAJ
Din spatele nostru, tot de pe trotuar, năvălesc o droaie de copii mici şi gălăgioşi. Pestriţ îmbrăcaţi, vreo patru-cinci băieţi se strecoară pe lângă noi, prin stânga şi prin dreapta. Văzând în faţă drumul liber, o rup la fugă pe uliţa pietruită, care coboară spre malul Bârladului, prin mahalaua îmbâcsită de fum a romilor ursari de la Iveşti. Ghiozdanele colorate le saltă alandala, în spate, la fiecare pas. Râd zgomotos şi strigă unii la alţii în rromani. Un ...
120 de palate cu etaj şi turnuleţe cu tablă bătută * "Căldărarii nu pun mâna", ne asigură Ferdinand Stănescu * Tribunal ţigănesc nu mai există La cei 41 de ani ai săi, Ferdinand Stănescu, bulibaşa ţiganilor căldărari din Iveşti, nu mai vrea să apară la ziar. Adică vrea - că doar nu-i nici mare scofală şi nici nu faci vreun rău când apari la ziar - dar nu mai permite nimănui să-l pozeze. Nici pe el, nici pe pirandele lui. E hotărât lucru, iar noi să facem bine ...
Brăhăşeştiul şi Ghidigeniul rămân comunele cu cei mai mulţi beneficiari ai venitului minim garantat de la nivelul întregului judeţ. Fiecare în parte, acestea depăşesc, ca număr de beneficiari, municipiul Galaţi, unde se înregistrează numai 500 de persoane care încasează ajutorul social. Aşa reiese din datele pentru luna iunie, centralizate de Prefectura Galaţi. În Brăhăşeşti, 559 de oameni, adică 6,1 la sută din populaţia comunei, primesc acest drept. În Ghidigeni s ...