Tratamentele prescrise greşit nu îi afectează doar pe pacienţi

Tratamentele prescrise greşit nu îi afectează doar pe pacienţi
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Erorile în prescrierea tratamentelor nu le fac rău doar pacienţilor, ci sporesc şi rezistenţa la antibiotice, a avertizat recent directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul World Patient Safety Summit, desfăşurat la Londra, potrivit Press Association.

Rezistenţa antimicrobiană apare atunci când bacteriile suferă transformări care fac medicamentele, în acest caz antibioticele, ineficiente. Problema a devenit una globală în ultimii ani, existând avertismente că omenirea s-ar putea confrunta cu ''o apocalipsă post-antibiotice'' şi cu finalul medicinei moderne, dacă nu sunt luate măsuri.
"Recent, OMS a publicat primul raport global al sistemului de supraveghere antimicrobiană GLASS, iar descoperirile sunt alarmante. În unele ţări, până la 82 la sută din infecţiile bacteriene sunt rezistente la cel puţin unul dintre antibioticele cel mai des folosite. Erorile de tratament sunt parte din această problemă. Atunci când antibioticele sunt prescrise în mod greşit sau nu sunt administrate corect, nu doar pacientul este în pericol, ci suntem cu toţii", a spus Ghebreyesus. Dacă antibioticele îşi pierd eficacitatea, atunci proceduri medicale precum chirurgia intestinului, cezarienele, artroplastiile şi chimioterapia ar putea deveni prea periculoase pentru a fi realizate.

Zeci de mii de vieţi pierdute anual

Ministrul britanic al Sănătăţii, Jeremy Hunt, a atras de asemenea atenţia, în cadrul summit-ului, asupra erorilor de tratament. Potrivit unei cercetări realizate de ministerul condus de Hunt, peste 200 de erori de tratament sunt făcute în serviciul naţional de sănătate britanic (NHS) în fiecare an. Erorile de acest fel, printre care se numără şi prescrierea unui tratament greşit, ar putea contribui la decesul a aproximativ 22.000 de pacienţi anual, doar în Anglia, potrivit studiului.
Astfel de erori de tratament au un cost estimativ de 42 de miliarde de dolari, în fiecare an, potrivit directorului OMS. Vorbind despre cauzele acestor erori, Ghebreyesus a spus că acestea sunt ''multiple'', printre care medicamente care au denumiri asemănătoare, precum şi probleme de identificare a pacienţilor. Însă există ''modalităţi de a le evita'', a adăugat acesta.
''Mesajul nostru este simplu: informează-te, verifică, întreabă. Pacienţii trebuie să-şi cunoască tratamentul, să verifice dacă doza este corectă şi să întrebe medicul dacă au neclarităţi. De asemenea, medicii trebuie să cunoască tratamentele pacienţilor, să verifice dacă există medicamentul potrivit în doza corectă, pentru pacientul corect, la momentul oportun, şi să-i întrebe pe pacienţi dacă au înţeles'', a concluzionat Ghebreyesus.

Citit 1901 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Februarie 2018 23:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.