2,25 milioane de euro pentru vaccinuri ROR

2,25 milioane de euro pentru vaccinuri ROR
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ministerul Sănătăţii a atribuit contractul-cadru pentru vaccinul ROR, de imunizare a copiilor împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei, în valoare de 10,46 milioane de lei (2,25 milioane de euro), unui număr de cinci companii farmaceutice, potrivit unui anunţ publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Toate cele cinci oferte depuse la licitaţie au fost admise. Contractul a fost câştigat de Farmexim, Europharm Holding, Mediplus Exim, Farmexpert DCI şi Pharmafarm. Potrivit anunţului de participare la licitaţie, publicat în iulie 2017, Ministerul Sănătăţii dorea să achiziţioneze între 445.000 şi 1,34 milioane de doze de vaccinuri ROR, estimând contractul la o valoare de cel puţin 17,46 milioane de lei şi maximum 52,79 milione de lei, fără TVA. Contractul este încheiat pentru o perioadă de doi ani, iar valoarea acestuia va fi achitată de la bugetul de stat sau din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat că, în ultima săptămână, s-au confirmat 87 de noi cazuri de rujeolă, dintre care 23 în judeţul Suceava, zece în Brăila, câte nouă în Constanţa şi Olt, şapte în Prahova, câte cinci în municipiul Bucureşti şi Neamţ, patru în Ialomiţa, câte trei în Braşov, Călăraşi şi Iaşi, două în Giurgiu şi câte unul în Mureş, Satu Mare şi Vaslui. În cadrul actualei epidemii de rujeolă, cei mai afectaţi pacienţi au fost cei care nu au fost vaccinaţi deloc, peste 4.000 dintre ei fiind copii cu vârste cuprinse între unu şi patru ani.

Care sunt cauzele actualei epidemii de rujeolă

Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 11.123, fiind înregistrate şi 40 de decese. Cauzele izbucnirii epidemiei de rujeolă, care a cuprins aproape toată ţara, sunt legate de scăderea continuă a acoperirii vaccinale, în ultimul deceniu. De asemenea, printre punctele slabe ale programului de vaccinare se numără lipsa de stocuri de vaccin pentru intervenţia în situaţii de epidemie, lipsa unui buget dedicat intervenţiei în situaţii de urgenţă, lipsa personalului antrenat pentru intervenţie, dar şi lipsa unei proceduri standard pentru intervenţiile de urgenţă, a unei evidenţe clare a copiilor eligibili la vaccinare şi a numărului de persoane înscrise la medicul de familie, precum şi capacitatea limitată de diagnostic microbiologic sau molecular.

Citit 1527 ori Ultima modificare Luni, 12 Martie 2018 17:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.