Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Un raport al Curţii de Conturi privind activitatea Ministerului Sănătăţii (MS), în perioada 2011-2015, relevă că, în ciuda infrastructurii spitaliceşti vechi şi departe de standardele moderne, şefii MS au preferat să stea cu banii în conturi în loc să-i investească în clădiri şi aparatură. De asemenea, oficialii au manifestat un minim interes pentru a utiliza fondurilor europene alocate sau pe cele din împrumuturi.

În medie, MS a păstrat, anual, în conturi, o sumă de 180 milioane de lei. Cea mai mare sumă a fost păstrată în 2015, an la finalul căruia disponibilul în cont al MS ajunsese la 522 milioane lei. De precizat că toţi aceşti bani puteau fi folosiţi pentru finanţarea investiţiilor în sistemul de sănătate. „Din această sumă, s-a estimat că se puteau achiziţiona 72 aparate tip RMN”, arată inspectorii Curţii de Conturi.
În timp ce şefii MS au ţinut banii în cont şi au încasat o dobândă de doar 1,6 milioane lei, statul român accesa fonduri din împrumuturile de la bănci internaţionale, fonduri pentru care s-au plătit dobânzi în valoare de 7,8 milioane euro. „Costurile generate de împrumuturile accesate au fost de peste 20 de ori mai mari decât sumele încasate sub formă de dobândă”, mai precizează Curtea de Conturi.
Mai mult de atât, în perioada 2011-2015, 35 milioane de lei au fost luate de la unităţile sanitare pentru a alimenta fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, fond care a fost folosit discreţionar de toţi premierii în funcţie. Pe lângă banii ţinuţi în conturi în loc să fie investiţi, şefii Sănătăţii au folosit defectuos sau nu au folosit deloc banii europeni alocaţi.
"MS nu a luat măsurile necesare cu privire la accesarea şi derularea unor proiecte cu finanţare nerambursabilă, ceea ce a condus atât la pierderea unor finanţări din fonduri europene, în valoare de 79 milioane de lei, cât şi la neaccesarea de fonduri nerambursabile în valoare de 470,250 milioane de lei, din fondul regional (POR 2007-2013). Neîntreprinderea de către MS a tuturor măsurilor necesare în vederea finalizării cartografierii şi modelării serviciilor şi infrastructurii în sănătate a condus la imposibilitatea accesării de fonduri nerambursabile în valoare de 1.467.000 mii lei, din fondul regional (POR 2014-2020)”, punctează, în continuare, raportul Curţii de Conturi.

Citit 953 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Iulie 2017 22:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.