Nu arunca legumele moi din frigider!
Foto: gustarte.ro

Nu arunca legumele moi din frigider!
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

De câte ori nu ai aruncat legumele din frigider pentru că s-au înmuiat şi ai avut impresia că nu ai ce să mai faci cu ele? Înainte de a te îndrepta spre coşul de gunoi, gândeşte-te că poţi salva o parte din aceste legume. Iată câteva sfaturi prezentate pe gustarte.ro, care îţi pot fi de folos.

Rădăcinoasele. Ţelina, morcovii, pătrunjelul, păstârnacul sau ridichiile încep să se deshidrateze dacă sunt ţinute în frigider o perioadă mai lungă de timp. Din momentul în care sunt culese, apa începe să se evapore, făcându-le din ce în ce mai moi. Nu putem să contracarăm acest proces decât folosind tot apă. Este suficient să le tăiaţi vârfurile şi să le puneţi într-un bol cu apă rece timp de 30 de minute. Trebuie să faceţi acest lucru înainte să înceapă să mucegăiască.

Legumele cu frunze verzi. Acelaşi proces de deshidratare este valabil şi în cazul legumelor cu frunze verzi. Dacă ajung să aibă mucegai şi să devină vâscoase, atunci gunoiul este drumul cel mai sigur de urmat. Dacă însă nu au ajuns în acest stadiu, este suficient să le puneţi într-un vas cu apă rece şi să le lăsaţi acolo până când se revigorează.

Folosiţi legumele aşa moi cum sunt. Dacă nu aveţi timp de trucuri, nu vă panicaţi. Există soluţii care vă permit să le folosiţi aşa moi cum sunt. Sunt perfecte pentru supe sau tocăniţe, mai ales dacă adăugaţi şi câteva ierburi aromatice. Legumele mai moi, precum broccoli sau conopida, pot fi transformate în supă cremă sau piure. Oricare dintre legume pot fi puse într-un blender şi transformate în smoothie. O altă variantă pentru morcovi sau păstârnac este să îi stropiţi cu puţin ulei, sare şi piper şi să-i lăsaţi la cuptor câteva minute. Nimeni nu va şti că erau moi atunci când i-aţi scos din frigider.

Sursa, gustarte.ro

Citit 2889 ori Ultima modificare Duminică, 27 Mai 2018 02:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.