România pe hârtie în 100 de chipuri. Eroism de neșters
Foto: Iulia Kelt

România pe hârtie în 100 de chipuri. Eroism de neșters
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

"Ars Rediviva" și "Danube Media Center" prezintă 100 comori pe hârtie, în 100 de locaţii importante ale Galaţiului, timp de 100 de zile.

Două zile din începutul anului 1918 au fost decisive pentru soarta Galațiului. Între 7 – 9 ianuarie, două divizii rusești, sprijinite de 80 de tunuri și o vedetă torpiloare, adusă de la Reni, au încercat să ocupe și să incendieze orașul.

”Surprinși de atacurile românilor din zona Ţiglina-Cătuşa-Mălina, dar și de tirul lansat de vedetele marinei, rușii se retrag între Siret și gara Barboși, în zona Castrului roman de la Tirighina. Aici, atacurile combinate ale artileriei, marinei militare, infanteriei şi a celor trei avioane românești de bombardament, sosite în ajutor, îi determină pe ruși să capituleze în dimineaţa zilei de 9/22 ianuarie 1918. A fost pentru prima oară în istoria militară a României când aviaţia, marina şi trupele terestre au conlucrat în acelaşi perimetru pentru apărarea teritoriului românesc”, notează în revista ”Historia” Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie ”Paul Păltănea” din Galați.

În memoria celor care și-au dat viața pentru respingerea rușilor, municipalitatea a comandat ridicarea unui monument, în anul 1925, cunoscut sub numele „Apărătorii orașului Galaţi 7-9 ianuarie 1918”, lucrare executată de sculptorul gălăţean Ioannis N. Renieris. Profanat de sovietici, în 1944, distrus cu totul de autoritățile locale în 1963, sub pretextul unor lucrări de restructurare urbană, monumentul a fost refăcut și amplasat pe vechiul loc la începutul acestui an.

În imagine artistul plastic Mihaela Secobeanu citește din ediția princeps de debut ”Întâlnirea din pământuri”, a lui Marin Preda, la picioarele monumentului.

"România pe hârtie în 100 de chipuri" este un proiect privat dedicat Centenarului, realizat de Institutul Cultural "Ars Rediviva" (ICAR) şi Asociaţia "Danube Media Center", a jurnaliştilor de la "Viaţa liberă". Proiectul se va finaliza cu o expoziţie care va cuprinde toate cele 100 de comori prezentate.

Citit 1794 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Noiembrie 2018 16:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.