Cine mai crede în minuni?

Cine mai crede în minuni?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

*„Când am fost la Cluj să mă operez de o tumoră la rinichi, soţului meu i s-a descoperit cancer la prostată; ne-am operat amândoi şi suntem bine” * „Doar o minune a făcut să pot stinge benzina care luase foc înainte să sară în aer butelia aragazului şi să ardă toată casa” * „Am adormit la volan şi mama din Cer a oprit motorul maşinii înainte de a mă izbi de un copac” * „Îngerul meu păzitor a făcut ceasul să sune înainte de a muri în somn din cauza accidentului vascular cerebral suferit” *

În lumea pragmatică în care trăim, nimeni nu mai transformă apa în vin, dar adesea găsim apă chioară în sticla de vin cumpărată. Nimeni nu mai împarte mulţimii doi peşti şi cinci pâini, dar ni se ia de multe ori şi ultima fărâmă de pâine, laolaltă cu speranţa zilei de mâine. Iar mulţimile se calcă în picioare pentru două banane promoţionale şi un balon oferite de vreun nou supermarket deschis.

Şi nimeni nu-l mai scoală din morţi pe Lazăr, dar, adesea, câte un Lazăr moare absurd şi prea devreme pe linia de triere a pacienţilor vreunui spital mai sărac decât Iov.

Minuni? Ei bine, da, şi oamenii se roagă pentru ele, nu numai la icoane sau la moaşte făcătoare de minuni, ci şi în alte locuri.

În Cimitirul Bellu Catolic, de exemplu, sunt câteva morminte unde oamenii vin, se roagă, şi lasă acolo bucheţele mici de flori, bileţele, acatiste şi pleacă de acolo cu convingerea că vor fi ajutaţi. O mamă îngenuncheată, cu privirea plecată şi fiica ei citind parcă nelămurită numele de pe piatra funerară: Segatti Rosina Gelinda.

Cei care vin aici se roagă pentru a avea copii sau pentru ca micuţii lor să fie sănătoşi şi îi umplu mamei mâinile de piatră, împreunate în rugăciune, cu flori.

Minuni există, şi oamenii încă mai cred în ele! O dovedesc gălăţenii cu care am stat de vorbă. Şi chiar dacă poate nu toate întâmplările pe care mi le-au povestit ar fi calificate de toată lumea drept minuni, pentru fiecare dintre ei, momentul din viaţă în care s-au salvat sau au fost salvaţi la limită a reprezentat o intervenţie divină.

CITEŞTE AICI   Îngerul păzitor care a sunat
CITEŞTE ŞI   Un accident care n-a mai avut loc
VEZI AICI   Două miracole
CITEŞTE ŞI   Cred că mai există lucruri bune

Citit 3525 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.