UPDATE | Groapa de pe Oţelarilor, astupată
Foto: Anca Melinte

UPDATE | Groapa de pe Oţelarilor, astupată
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

UPDATE, 20 februarie 2019 | „Pericol pentru şoferi. O groapă se adânceşte pe strada Oţelarilor”, semnalam în ediţia de miercuri, 13 februarie 2019, a ziarului „Viaţa liberă”. Surparea apăruse în imediata apropiere a staţiei de autobuz din dreptul magazinului Lidl, iar reprezentanţii Primăriei ne declaraseră că s-a dat deja comanda pentru a fi reparată porţiunea afectată.

Carosabilul a fost remediat, după cum am putut constata miercuri dimineaţă, 20 februarie 2019, în locul gropii fiind un petic proaspăt de asfalt (foto 1, galerie), care sperăm să reziste în condiţiile în care, pe lângă traficul intens, în acel loc opresc şi autobuzele, pentru a prelua călătorii.

PERICOL pentru șoferi. O groapă se adânceşte pe strada Oţelarilor | Abia ieşită din garanţia de cinci ani a modernizării cu fonduri europene, strada Oţelarilor s-a pricopsit cu o groapă. Surparea a apărut în imediata apropiere a staţiei de autobuz din dreptul magazinului Lidl şi îi obligă pe şoferi să o ocolească, dar fără a reduce viteza mult prea mare cu care se circulă în zonă. Reprezentanţii Primăriei, cărora le-am semnalat situaţia, ne-au comunicat că deja a fost dată comanda pentru a fi reparată porţiunea afectată.

În luna mai a anului trecut, strada Oţelarilor a fost decopertată pe o porţiune de câţiva metri, apoi din nou asfaltată. Intervenţia a fost executată de către o echipă a firmei Tancrad şi a fost necesară pentru a se identifica motivele unei tasări apărute în zonă.

Strada Oţelarilor a făcut parte din amplul proiect de modernizare a axei rutiere Oţelarilor - Stadionului - Frunzei - Gheorghe Asachi, lucrările fiind executate de asocierea Max Boegl - Tancrad. Valoarea totală a proiectului a fost de 50.860.554 de lei (din care 9.715.571 de lei TVA), cu o finanţare nerambursabilă de 40.322.082 de lei. Investiţia s-a finalizat în septembrie 2013, iar în toamna anului trecut a expirat garanţia de cinci ani.

13 februarie 2019

Citit 3729 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Februarie 2019 18:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.