Când cerem şi ridicăm noile buletine?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Programul ghişeelor la care se primesc cererile pentru eliberarea de noi acte de identitate este în zilele de luni, marţi şi joi, de la 8.30 la 13.30, iar miercurea, de la 13.30 la 18.30. În aceleaşi zile se pot şi ridica noile acte, a declarat şeful Serviciului de Evidenţa Informatizată a Persoanelor (SEIP) Galaţi, Florin Tofan.

Vinerea, în schimb, în intervalul orar 8.30-12.00, gălăţenii pot doar să-şi ridice noile acte de la sediul SEIP Galaţi, din strada Domnească nr. 102. Tot vinerea este ziua în care personalul SEIP se ocupă de cazurile deosebite: primirea  cererilor pentru eliberarea de acte de identitate pentru persoane cu handicap, netransportabile sau pentru cei domiciliaţi în mediul rural. În acest din urmă caz, echipele SEIP se deplasează cu laboratorul mobil în mediul rural.

Citit 780 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.