O decizie judecătorească încinge spiritele / Acum ne daţi căldura?

O decizie judecătorească încinge spiritele / Acum ne daţi căldura?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Instanţa a obligat CET să respecte contractul către Apaterm * Electrocentrale susţine că şi până acum a făcut acest lucru! * Viceprimarul, directoarea Apaterm şi prefectul cred că CET trebuie să dea căldură *

Ieri, Tribunalul Galaţi a decis că SC Electrocentrale SA este obligată să furnizeze agent termic, potrivit contractului încheiat cu Apaterm. Decizia instanţei poate fi atacată, dar ea trebuie pusă în aplicare de îndată.  Totuşi, până la căderea serii, caloriferele gălăţenilor au rămas reci, în ciuda afirmaţiilor prefectului care a spus că va obliga CET să dea căldură.  Asta, pentru că directorul Electrocentrale, Eduard Urbanschi a declarat, ieri, că şi până acum a respectat contractul de furnizare a agentului termic către Apaterm! O declaraţie care te transferă într-o realitate paralelă în care gălăţenii au căldură la calorifere şi tremură doar aşa, de hobby, nu de frig!       

Ce a cerut Apaterm şi ce a câştigat în instanţă  

Săptămâna trecută, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a prezentat întâmpinarea Apaterm în instanţă. În act, Apaterm cere magistraţilor să oblige CET să respecte contractul încheiat şi să îi plătească daune de 267.714 lei/zi, începând din 17 octombrie şi „până la data asigurării cantităţii de agent termic solicitate”.

Tribunalul Galaţi a dispus, ieri, prin sentinţă, ca Electrocentrale să înceapă să furnizeze agentul termic în municipiul Galaţi. Potrivit unui comunicat de presă al Tribunalului Galaţi, „instanţa a admis cererea reclamantei Apaterm şi a obligat pârâta Electrocentrale să furnizeze reclamantei agent termic,  conform contractului nr.1/2010 şi a actului adiţional nr. 3/2011. Menţionăm că hotărârea este definitivă şi executorie, putând fi atacată cu recurs în şapte zile de la comunicare, la Curtea de Apel Galaţi”. Cum comunicatul nu spune că „a admis în parte cererea Apaterm”, se înţelege că Electrocentrale este şi bună de plată!

CET spune că respectă contractul, Apaterm îl contrazice      

Contactat telefonic, directorul Electrocentrale, Eduard Urbanschi, a declarat: „Încă nu am văzut decizia instanţei şi aştept să mi se comunice în scris, pentru a vedea cum sună decizia. Dacă se referă la respectarea contractului nr. 1/2010 şi a anexei 3/2011, vă pot spune că acest lucru se respectă şi acum. Încă o dată, eu furnizez agent termic [pentru apa caldă menajeră], potrivit contractului, funcţie de combustibilul disponibil, de materia primă. Materie primă, adică gazele naturale, pe care nu o am! Acelaşi contract vreau să vă spun că prevede şi că în cazul în care clientul nu îmi restituie sumele restante, pot scădea parametrii agentului termic, până la sistare, lucru pe care nu l-am făcut până acum tocmai pentru a nu fi acuzat de rea voinţă!”, a declarat Urbanschi. Cu alte cuvinte, fără a spune direct acest lucru, directorul Electrocentrale a dat de înţeles că poate închide şi „robinetul” pentru apa caldă menajeră, livrată până acum Apatermului! Reticenţa conducerii Electrocentrale de a porni căldura este explicabilă: odată pornită încălzirea oraşului ea nu mai poate fi oprită, conform contractului dintre CET şi Apaterm.               

Interpretarea directorului CET faţă de decizia instanţei este contrazisă de directoarea Apaterm, Adriana Stratulat: „Cererea noastră în instanţă a fost mai mult decât clară: obligarea CET să furnizeze agent termic pentru încălzire. Vom trimite CET-ului inclusiv decizia instanţei. Mai mult de atât ce putem face? Dacă nici aşa domnul Urbanschi nu va da drumul la căldură… e o problemă destul de gravă!”, a declarat şefa Apaterm.      

Viceprimarul: „A învins bunul simţ şi populaţia oraşului Galaţi!”

După aflarea deciziei instanţei, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a spus că „a învins bunul simţ şi populaţia oraşului Galaţi! (…) Chiar nu mai contează în momentul de faţă cine avea dreptate şi de partea cui era legea. Sper ca în cel mai scurt timp posibil gălăţenii să aibă căldură. Voi lua legătura cu dl director Urbanschi să-i explic că este o hotărâre de instanţă şi eu aşa am învăţat, că orice hotărâre de instanţă trebuie respectată! Mai ales că este executorie. Juriştilor de la cele două instituţii li s-a spus că mâine [astăzi] va fi făcută comunicarea. Vom vedea dacă se mai impune să declanşăm situaţie de alertă”. În a doua parte a zilei a avut loc şi şedinţa comisiei locale pentru situaţii de urgenţă în care s-a luat cunoştinţă de decizia instanţei şi s-a ajuns la concluzia că nu se mai impune declararea stării de alertă.

Prefectul: caloriferele gălăţenilor ar trebui să fie calde!

Din punctul de vedere al prefectului lucrurile sunt clare: CET trebuie să pornească încălzirea în oraş, conform deciziei judecătoreşti care a făcut să nu mai fie necesară nici declararea vreunei stări de alertă sau de urgenţă în oraş. „Părerea mea este că Electrocentrale trebuie să dea drumul la căldură, urmând ca ulterior să rezolvăm toate celelalte aspecte care ţin de intrarea în legalitate şi de asigurarea resurselor financiare. Eu sper ca mâine [astăzi] gălăţenii să aibă caloriferele calde. În caz contrar voi cere o întrevedere cu directorul de la Electrocentrale, pentru a vedea ce se întâmplă. Consider că decizia instanţei a fost nefundamentată legal, dar o înţeleg şi o accept, pentru a se rezolva odată problema încălzirii oraşului!”, a declarat Paul Florea. Potrivit acestuia, după ce caloriferele gălăţenilor se vor încălzi, va fi timp şi pentru găsirea unor soluţii legale pentru asigurarea serviciului de termoficare. „Iau în calcul orice soluţie, inclusiv intenţia exprimată în CL, ca CET să fie preluată în administrarea Primăriei. Eu am fost de acord cu acest lucru şi pe vremea când eram consilier local, considerând că a avea, în subordine locală şi producerea şi distribuirea de agent termic este justificat din punct de vedere economic”, a mai spus Paul Florea.

Citit 3342 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Noiembrie 2011 19:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.