Sâmbătă, 26 septembrie, la Balta Zătun din Galați, s-au reunit aproape 400 de participanți pentru cea de-a VI-a ediție a concursului de pescuit caritabil „Fir întins pentru ajutor”.
Evenimentul a fost organizat de Sucursala Galați a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, în parteneriat cu Consiliul Județean Galați.
Competiția a avut scop caritabil, în centrul său aflându-se cazul Gabrielei, o fetiță de cinci ani care se confruntă cu epilepsie focală și întârzieri de dezvoltare motorie. Pe parcursul zilei au fost strânse donații care au mers către Gabriela.
Participanții au concurat pentru cea mai mare cantitate de pește prinsă. La final câștigătorii competiției au fost recompensați.
Organizarea evenimentului a fost susținută de sponsori, voluntari, membri ai asociației și autorități locale. Pe lângă militari, simpatizanți și alți participanți, au fost prezenți și patru reprezentanți ai SMURD Galați care au prezentat celor prezenți informații despre primul ajutor și intervenție în cazuri de necesitate.
AMVVD este o organizație națională și are scopul de a reprezenta interesele militarilor veterani și ale veteranilor cu dizabilități, desfășurând printre altele, acțiuni sociale, umanitare și de sprijin pentru persoane aflate în dificultate.

