O problemă devenită cronică. Avem maşini, unde le parcăm?

O problemă devenită cronică. Avem maşini, unde le parcăm?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Probabil că după problema gunoaielor care zac pe asfalt şi a mirosurilor emanate de acestea, cea mai mare nemulţumire a locatarilor din Ţiglina III se leagă de lipsa locurilor de parcare. Este un aspect pe care nimeni nu ar fi putut să-l prevadă în urmă cu zeci de ani, atunci când cartierul a fost construit. Totuşi, cei care s-au perindat pe la Primărie în ultimele mandate nu au părut interesaţi să găsească o soluţie care măcar să reducă din amploarea problemei. Drept urmare, am ajuns în situaţia de a parca maşinile pe puţinele spaţii verzi care se găsesc între blocuri (fac abstracţie aici de cei care din comoditate sau din lipsa celei mai banale educaţii îşi lasă autoturismul direct pe iarbă, deşi au în dreapta şi în stânga locuri de parcare pe asfalt). Trotuarele, la rândul lor, au devenit un soi de parcări cu nivel. Astfel, nu ne mai miră că suntem nevoiţi ca pe o stradă mai îngustă să trecem cu maşina la o distanţă milimetrică de autoturismele parcate pe trotuar, în dreapta şi în stânga. Situaţia devine de-a dreptul neplăcută, însă, atunci când pe porţiunea de stradă rămasă la dispoziţie te trezeşti cu o groapă peste care poţi trece doar cu tractorul, eventual.  „La blocurile din spatele Casei Roşii, de la scările IV şi V mai încolo nu mai există nici un loc de parcare. Toate maşinile sunt lăsate pe trotuar”, constată o cititoare.

Propunerea rămasă propunere

La întâlnirea din urmă cu şapte luni, un cititor a venit şi cu soluţii pentru crearea de locuri suplimentare de parcare. Atât la Billa - fostul Complex alimentar - cât şi la Complexul Siret sunt nişte subsoluri spaţioase. Dacă Primăria s-ar interesa să le creeze condiţii locatarilor din aceste zone să-şi parcheze maşinile, contra cost, cine ar câştiga?”, se întreba retoric Virgil Neagu. Între timp, în mai mult de jumătate de an, cele două subsoluri zac tot părăsite.

Citit 1592 ori Ultima modificare Luni, 01 Aprilie 2013 11:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.