* Căsniciile tind să devină scurte şi dese şi tot mai multe cupluri, indiferent de vârstă, aleg să trăiască ani buni în concubinaj * Nevastă sau amantă, soţ sau concubin, trebuie să-ţi cunoşti drepturile legale şi să lupţi pentru ele!
„Căsătoria este o instituţie minunată, dar cine naiba vrea să trăiască într-o instituţie?”. „Căsnicia este o oală cu capac, în care găseşti mereu acelaşi fel de mâncare”. „Certificatul de căsătorie este actul de deces al dragostei”. Glume sau nu, afirmaţiile fac parte din realitatea în care trăim. O realitate în care căsniciile durează din ce în ce mai puţin ori sunt scurte şi dese şi în care tot mai multe cupluri, indiferent de vârstă, aleg să trăiască ani buni într-o uniune consensuală - concubinaj. Indiferent dacă relaţia lor este sau nu legalizată, cei doi au drepturi pe care trebuie să şi le cunoască!
Potrivit statisticilor, căsătoriile se încheie după vârsta de 30 de ani, şi uneori venirea pe lume a unui copil îi împinge pe cei doi viitori părinţi în faţa altarului. Şi în cadrul concubinajelor vin pe lume copii. De exemplu, în luna martie a acestui an, în Galaţi s-au născut, potrivit datelor comunicate de Primărie, 247 de copii, din care 178 au părinţii căsătoriţi, iar 69 au părinţii necăsătoriţi. Mai trist este că zece fete şi şapte băieţi nu au paternitatea asumată! Iar în trei cazuri, mamele nu au împlinit nici 20 de ani!
În schimb, potrivit Primăriei, în luna martie, la Oficiul de Stare Civilă Galaţi au fost înregistrate 85 de căsătorii, aproape dublu faţă de februarie. Cel mai tânăr mire are 20 de ani, iar cea mai tânără mireasă - 19, ambii fiind la prima căsătorie. La polul opus, cei mai vârstnici miri au 78 de ani (el) şi 74 (ea), fiind la a doua căsătorie. Media de vârstă a mirilor a fost de 32 de ani, iar a mireselor de 33 de ani. În vreme ce 67 dintre soţi sunt la prima căsnicie şi 18 la a doua, 55 de soţii sunt la prima căsătorie, 11 la a doua şi una la a treia.
De ce se despart cuplurile
„Cel mai des se despart pentru că intervin părinţii. Păcat că nu există o lege care să-i condamne pe părinţii care se bagă în căsnicia copiilor. Lipsa banilor, lipsa de comunicare în cuplu cauzată de faptul că soţii nu mai au timp şi răbdare duc şi ele la ruperea relaţiei”, ne-a declarat avocata Domnica Toader. Pentru că despărţirea dintr-o relaţie, oficială sau nu, creează probleme, am decis să venim în ajutorul partenerilor şi să le arătăm ce drepturi legale au.
Egali în căsnicie
Potrivit legii, din momentul încheierii căsătoriei, soţii au drepturi egale şi îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral. Atenţie, nu aveţi dreptul să cenzuraţi corespondenta, relaţiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt soţ. Deci nu ţine cu „nu-mi plac prietenii tăi!”.
Conform Codului Civil, fiecare soţ poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile, veniturile şi datoriile sale, iar în caz de refuz nejustificat se poate adresa instanţei. Deci nu ascundeţi fluturaşul de salariu sau cuponul de pensie!
Soţii sunt obligaţi să-şi acorde sprijin reciproc, să contribuie în raport cu mijloacele fiecăruia şi la cheltuielile căsătoriei dacă prin convenţie matrimonială nu s-a prevăzut altfel. „Deseori aud, la divorţ: soţia mea nu a avut serviciu, dar a crescut un copil, doi, trei. Şi pentru că nu a adus venituri, eu consider că am o contribuţie mai mare de 50 la sută, de 70-80 la sută. Legea spune clar că munca oricăruia dintre soţi în gospodărie şi pentru creşterea copilului reprezintă o contribuţie la cheltuielile căsătoriei. Dacă unul dintre soţi obţine venituri în plus prin editură de cărţi, prin lucrări personale, pictură, da, poate să invoce o contribuţie mai mare decât prevede legea de 50-50 la sută”, ne-a declarat avocata Domnica Toader. Potrivit avocatei, soţul divorţat are dreptul la întreţinere din partea fostului soţ (o pătrime din venitul lui net) dacă se află în nevoie.
Dragoste fără acte, dar cu obligaţii
"Căsătoria de probă”, uniunea consensuală sau, pe şleau, concubinajul nu sunt reglementate legal, deşi a existat o propunere de legalizare, uitată însă prin sertarele Parlamentului. Chiar dacă, aparent, cei doi parteneri îşi stabilesc drepturile şi obligaţiile, nu e chiar aşa. Codul civil reglementează logodna ca fiind „promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria” şi care nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, fie că e vorba de martori sau de abonamente la utilităţi. Concret, un el şi o ea, care au 18 ani împliniţi sau cel puţin 16, dacă au acordul părinţilor, se pot muta împreună şi convieţui, în perspectiva unei căsătorii, dar sub auspiciile legale ale logodnei.
M-ai înşelat? Plăteşte!
Soţul care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei poate cere soţului vinovat să-l despăgubească. Dacă, de exemplu, îl prinde pe El într-o relaţie extraconjugală, şi are probe certe, poate să ceară despăgubire. De exemplu, s-au cerut, la Galaţi, chiar două miliarde de lei vechi. Mai mult, în cazul în care divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul nevinovat poate beneficia de o prestaţie care să compenseze dezechilibrul provocat de despărţire. Dacă au fost căsătoriţi 20 de ani se poate ajunge chiar şi la o rentă viageră plătită de fostul soţ.
Despăgubiri poate primi şi logodnicul rănit. „Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate”, spune Codul Civil. Şi partenerul care l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi pus să „plătească”. De exemplu, dacă logodna se rupe deoarece El a fost prins în timp ce o înşela pe Ea, logodnica, adică fosta lui „viitoare soţie” poate să-i ceară despăgubiri precum şi darurile comune primite pe parcursul convieţuirii.
Partaj de voie sau de nevoie
Bunurile dobândite în timpul căsătoriei - dacă regimul matrimonial al soţilor este cel al comunităţii legale - sunt bunuri comune, în devălmăşie. Bunurile proprii sunt cele cu care vin soţii la momentul încheierii căsătoriei - zestrea, moştenirile, bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiei, drepturile de proprietate intelectuală, premii, recompense, indemnizaţii de asigurare, despăgubiri. Soţii se pot înţelege singuri printr-o convenţie, cu privire la separarea bunurilor.
Mai mult, chiar şi în timpul căsniciei, instanţa, la cererea unuia dintre soţi, poate pronunţa separaţia de bunuri atunci când celălalt soţ încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei. De exemplu dacă unul dintre parteneri face un credit prin neplata căruia pune în pericol bunurile comune! Cert este că în privinţa partajului, nu contează cât a durat căsnicia. De exemplu, dacă au stat căsătoriţi doar o zi, dar în acea zi au cumpărat mobilă cu banii primiţi ca dar de nuntă, mobila e bun comun şi se împarte!
La concubinaj, situaţia este puţin mai delicată. Potrivit legii, concubinii pot dobândi bunuri asupra cărora să aibă fiecare un drept de proprietate pe cote-părţi, în raport cu contribuţia fiecăruia la dobândirea lor. Instanţa este cea care decide partajul. „De exemplu, ea se mută cu el în apartamentul lui. Dacă în timpul concubinajului aduce îmbunătăţiri - pune termopan, schimbă gresia, faianţa, mobila, ea are un drept de retenţie: când pleacă din casă poate să-i ceară să-i dea jumătate din valoare, pentru că este o îmbunătăţire fără justă cauză a lui. S-a mărit valoarea imobilului prin îmbunătăţiri! Trebuie să facă dovada că au trăit ca soţ şi soţie - de la asociaţia de proprietari, cu martori”, spune avocata Domnica Toader.
Tertipuri între soţi
Doamnelor şi domnilor, mare atenţie la omul cu care împărţiţi bunele şi relele într-o căsnicie. O gălăţeancă a descoperit, la partaj, că apartamentul pe care îl dobândise cu banii de nuntă, împreună cu soţul, în timpul căsniciei, nu era deloc bun comun. Simplu. Soţul, fără ştirea ei, încheiase un act de donaţie cu părinţii lui. Din banii “donaţi” fusese achitat avansul la apartament, iar ratele, deşi erau plătite de soţ, o au aveau ca semnatară pe mama lui. Palpitant, nu?
„Mamă, cine-i tatăl meu?”
Codul Civil prevede negru pe alb: „Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei”. Desigur, soţul poate tăgădui paternitatea dacă este cu neputinţă să fie tată. În schimb, în cazul copiilor care vin pe lume în cadrul unei relaţii de concubinaj această prezumţie legală de paternitate nu mai există. Concubinul poate sau nu să-şi asume responsabilitatea de tată!
„Până când moartea ne va despărţi...”
După deces, dacă nu există testament, soţul supravieţuitor are dreptul la trei sferturi din averea comună. Nu contează durata căsătoriei şi nici dacă la momentul decesului soţii erau despărţiţi în fapt, soţul supravieţuitor are dreptul de a locui gratuit timp de cel puţin un an sau până se recăsătoreşte în locuinţa în care cei doi convieţuiau, dacă, desigur, casa face parte din moştenire.
