Întrebări incomode pentru omul mileniului III
Năpraznicul accident din Muntenegru, în care au murit cei 18 români, ne-a dat ghes să-i întrebăm pe câţiva dintre gălăţeni, cum ne pregătim aici, pe pământ, pentru viaţa de apoi. „În general, când suntem tineri, nu avem timp să ne gândim la sfârşitul pământesc. E o abordare greşită, într-un fel. De copilă, am fost învăţată că trebuie să fac bine, să mă rog. Teoretic, noi - pământenii - ar trebui să fim permanent pregătiţi pentru viaţa de dincolo, fiindcă viaţa de pe pământ nu e ultima realitate a omului. Viaţa de aici este doar un popas în acestă lume, iar scopul nostru pe Pământ este să ne pregătim pentru viaţa de Dincolo, pentru învierea din veci. Deşi, noi acceptăm cu greu ideea că o să ne mutăm la un moment dat de pe aici, în iad sau în rai, în funcţie de faptele noastre. Din lecţiile de pedagogie divină, pe care le primim de la Dumnezeu şi de la Sfinţi, am înţeles că doar buna credinţă şi faptele noastre bune ne apropie de viaţa sfinţilor. De aceea, e nevoie ca aici pe pământ, să ne mărturisim păcatele, să ne împărtăşim, ca să ne înnoim în Hristos, prin rugăciune şi fapte bune”, ne-a spus Anişoara Butură, 49 de ani, casnică. (foto 1)
„Învierea, ca o bucurie furată”
„Acum nu mai este ca înainte de 1989; eu am crescut într-o casă în care se vorbea în şoaptă despre Hristos. Îmi amintesc că într-un an, când m-au trimis părinţii să cumpăr lapte, am lăsat sticlele la rând şi m-am dus la Înviere. Atunci, mi s-a părut că acea Înviere, la care nu aveam voie să merg - şi pentru care am fost pedepsită - a fost ca o bucurie furată. Constat că astăzi, când avem libertatea de a merge la Biserică, nu mai suntem atât de entuziaşti, de sinceri cu noi înşine, în urmarea lui Hristos. Suntem puşi pe căpătuială şi, adeseori, călcăm peste cadavre, cum se spune. Adeseori, nu ne gândim că putem deveni noi, înşine, victimele propriilor noastre păcate. Cred că fiecare gest frumos, prin care încercăm să ne apropiem de Dumnezeu, este importat pentru pregătirea şi trecerea noastră Dincolo, în rai, fiindcă aceasta e ţinta creştinului”, ne-a mărturisit Dorina Baciu, 43 de ani din Galaţi.
Viaţa pe pământ nu e singura realitate
„Multă vreme, în tinereţe, nu prea m-am gândit la cele sfinte. Abia spre maturitate am început să conştientizez că viaţa aici, pe pământ, nu este ultima realitate a muritorului. Că la capătul acestei călătorii pământeşti, ne aşteaptă un drum nou, care duce în Grădina Raiului sau, dimpotrivă, prin hăul iadului. Eu am fost mecanic de locomotivă şi, până la pensie, nu prea mi-a permis profesia să merg la biserică, dar de câte ori plecam la drum, mă închinam la Dumnezeu şi-L rugam să ne ajute să revenim cu bine”, ne-a mărturisit Daniel Grijă, 55 ani.
"Avem o învăţătură foarte frumoasă despre viaţa de apoi"
„Prin natura profesiei de viitor medic, fireşte, că o să mă confrunt cu astfel de situaţii. Cred că un medic, orice specializare ar avea, trebuie să înveţe să privească pacientul din perspectivă creştină. Sunt convinsă că e greu, cel puţin pentru început, dar mai ştiu că o corectă abordare a acestui aspect ne scapă de teamă, de angoasă şi eventual de îmbolnăviri. Noi avem o învăţătură foarte frumoasă despre viaţa de apoi, plină de lumină şi nădejde în cele viitoare şi care nu ne ţine sub teroarea sfârşitului. Cred că o corectă abordare faţă de sfârşitul pământesc, inclusiv a medicilor, a psihologilor, ne-ar scuti nu numai de teamă, ci şi de anumite boli. În fond, învierea de apoi şi veşnicia ne sunt sortite nouă”, ne spune Camelia Negoiţă, absolventă a Facultăţii de Medicină şi Farmacie Galaţi.
