Cine dă ora exactă în oraş? "Valurile Dunării" "curg" de la Primărie

Cine dă ora exactă în oraş? "Valurile Dunării" "curg" de la Primărie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cititorul nostru Petre Stoian le adresează autorităţilor o rugăminte: „Valsul lui Ivanovici, emblemă a oraşului nostru, abia se aude în câteva locuri pe strada Domnească! N-ar putea Prefectura să extindă sistemul şi pe alte străzi importante din oraş, măcar pe timpul zilei? Ca să afle şi vizitatorii noştri că sunt la Galaţi.”

Sigur, celebrul vals al lui Iosif Ivanovici, care abia se aude, la un volum discret, în centru, ar putea să fie ascultat măcar pe Faleză, vara cel puţin, şi pe Brăilei. Numai că, după ce ne-am informat la Prefecură, am aflat că această muzică, deci şi… ora exactă, nu se dă de aici. Într-adevăr, clădirea de pe Domnească este dotată şi cu un soft care permite să fie adresate prin staţia de amplificare, la orice volum, mesaje către gălăţeni - nu şi valsul gălăţenilor, a precizat Vasile Pârlog, director executiv în cadrul Prefecturii. După ce piesele vechiului ceas au dispărut, difuzarea muzicii i-a revenit Primăriei. Anul trecut, Prefectura a solicitat chiar la un moment dat executivului local ca, de Ziua Naţională, să înlocuiască „Valurile Dunării” cu imnul.

Gălăţeanul Ivanovici, celebru pe mapamond

Publicat în 1880,„Valurile Dunării” (sau „Barca pe valuri”, numit după începutul primului vers) a avut un succes enorm în lume. Prima audiţie a avut loc la Expoziţia Universală de la Paris, în 1889. Versurile erau ale poetului român Carol Scrob. Autor a peste 350 de piese, Iosif Ivanovici (Ion, Ivan sau Jovan Ivanović, n. 1845, Timişoara, m. 1902, Bucureşti) a trăit aproape toată viaţa la Galaţi, mai întâi fiind copil de trupă la Regimentul 6 Infanterie, ajungând apoi ofiţer şi profesor de muzică militară. În 1900 a fost numit inspector general al muzicilor militare din România.

Citit 1477 ori Ultima modificare Vineri, 03 Ianuarie 2014 16:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.