O comedie savuroasă, într-un spectacol UMANITAR

O comedie savuroasă, într-un spectacol UMANITAR
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Pe 21 noiembrie, Clubul Rotary Donaris, în colaborare cu cluburile Rotary din Galaţi, aduce la sala Teatrului Muzical "Nicolae Leonard" un spectacol organizat în scopul strângerii de fonduri pentru proiectele umanitare ale asociaţiei.

Comedia "Eu am vazut-o primul!" îi aduce pe scena gălăţeană pe Jojo - Cătălina Grama, Ovidiu Cuncea şi Marius Drogeanu. Este povestea lui Andi, scriitor genial, şi a investitorului Răzvan, în încercarea de a pune pe picioare o nouă publicaţie: "Decăderea". În toiul luptei cu sărăcia, creditorul şi proprietara apartamentului în care locuiesc cu chirie, liniştea le este tulburată de noua vecină de apartament, Sofia, o moldoveancă de la Oituz, fostă campioană la nataţie. Povestea convieţuirii celor trei protagonişti este condimentată de scene comice şi răsturnări de situaţie.

Scenografia este semnată de Daniela Drăgulescu, compozitor este Eugen Dan Drăgoi, iar regia îi aparţine lui Bogdan Drăgulescu. Conform organizatorilor, evenimentul aduce un plus de cultură, dar şi de bună dispoziţie.

Preţul unui bilet este de 60 lei, iar cei care doresc să vadă spectacolul se pot adresa casei de bilete a Teatrului Muzical sau pot suna la numerele de telefon 0722.643.426 şi 0722.431.435.

Citit 2996 ori Ultima modificare Duminică, 19 Noiembrie 2017 21:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.