Proiect în dezbatere | Concurs cu premii pentru asociaţiile de proprietari
Miercuri, 04 Septembrie 2019 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
O maşină electrică de tuns iarba (în valoare de 400 de lei), un foarfece electric de tuns gardul viu (250 de lei), un trimmer electric şi o greblă (200 de lei), dar şi două seturi de grădinărit (de câte 100 de lei fiecare). Aceste bunuri vor constitui premiile şi menţiunile puse în joc de Primăria Galaţi la concursul pe care vrea să-l organizeze. Este vorba despre competiţia "Galaţi - oraşul meu, oraşul nostru!" dedicată asociaţiilor de proprietari/locatari care au închei ...
Neplata facturilor la căldură, boală fără leac? 12 asociaţii nu au achitat niciun leu la Calorgal
Vineri, 01 Februarie 2019 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
12 asociaţii de proprietari din municipiul Galaţi au reuşit "performanţa" ca, în lunile decembrie şi ianuarie, să nu plătească nici măcar un leu pentru energia termică furnizată de Calorgal, în condiţiile în care două dintre ele au datorii de peste 12.000, respectiv, peste 45.000 de lei. O a treisprezecea asociaţie a achitat, în două luni, probabil cea mai mică sumă încasată vreodată de societatea gălăţeană de termoficare: 2 lei şi 20 de bani!
Conform unui document ...
Topul DATORNICILOR Apă Canal | Gălăţenii au restanţe la apă de trei milioane de euro
Luni, 17 Iulie 2017 00:02 | Publicat în SOCIETATE
Peste 13,3 milioane de lei (aproape trei milioane de euro) are de recuperat Apă Canal de la asociaţiile de proprietari din municipiul Galaţi. Numai cele 44 de asociaţii cu apa sistată au de achitat către furnizorul de utilităţi publice peste 10,5 milioane de lei.
Cei mai mari datornici ai Apă Canal se află în Siderurgiştilor Vest, Micro 38, Micro 39, Micro 40, Micro 14, Micro 16, Micro 17, Micro 19, Micro 20, Micro 21, Port şi Ţiglina I, arată datele actualizate, săptămâna tre ...
ASOCIAȚIILE de proprietari, o bombă cu ceas. DATORNICII Calorgal au făcut o gaură şi la Apă Canal
Miercuri, 15 Februarie 2017 00:00 | Publicat în Prima Pagina
Asociaţiile-problemă, care au produs pagube de milioane de lei falimentatei Apaterm şi pe care Calorgal se fereşte să le sancţioneze cu sistarea serviciilor, rezumându-se doar la a le arăta cu degetul, nu mai beneficiază de apă rece încă din anul 2015. Mai mult, una dintre acestea are poprire pe conturi din partea ANAF.
Asociaţiile de proprietari nr. 371 Olt (din Micro 17), 332 din Siderurgiştilor Vest şi 269 din Doja figurează nu doar în lista neagră a Apaterm (cu circa şapt ...
Erori de calcul sau hoție? Cum sunt înşelaţi gălăţenii de propriii administratori
Sâmbătă, 20 Februarie 2016 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Mai multe familii din Micro 17 au fost obligate de administratorul asociaţiei, cu "binecuvântarea" cenzorului, să plătească de două ori căldura consumată în luna noiembrie
Cei ce ar trebui să le reprezinte interesele oamenilor care locuiesc la bloc, pentru ale căror servicii sunt remuneraţi, de altfel, se dovedesc a fi, nu de puţine ori, tocmai „călăii” acestora. Că o fac cu bună ştiinţă sau nu, calculele eronate ale cheltuielilor lunare repartizate proprietarilor de apa ...
Sunteţi NEMULŢUMIŢI de calitatea CĂLDURII şi a APEI CALDE? Ce sesizări ia în considerare Protecţia Consumatorilor
Luni, 25 Ianuarie 2016 11:20 | Publicat în UTILE
Gălăţenii nemulţumiţi de temperatura apei calde, ce le este livrată prin intermediul Calorgal, care, în unele situaţii, este mai degrabă călâie, nicidecum fierbinte, dar şi de faptul că nu primesc suficientă căldură (după cum ne-a fost semnalat telefonic) se pot adresa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), al cărui sediu se află pe strada Egalităţii, nr. 2 (lângă Institutul de Proiectări).
Din păcate, nici proprietarii apartamentelor racordat ...
AFLĂ dacă administratorul tău a SEMNAT cu CALORGAL. IATĂ lista asociaţiilor care NU VOR PRIMI CĂLDURĂ
Miercuri, 28 Octombrie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Chiar dacă autorităţile au anunţat că din luna noiembrie va fi reluată furnizarea de apă caldă şi căldură în sistem centralizat, 91 de asociaţii de proprietari încă nu încheiaseră contracte cu Calorgal, la începutul acestei săptămâni. Printre acestea se numără atât asociaţii cu peste 470 de apartamente, cât şi asociaţii cu doar 16 sau 20 de apartamente, înfiinţate prin desprinderea din altele mai mari. Asociaţia nr. 757, care are în componenţă 475 de apartamente ...
PROIECT DE HOTĂRÂRE: Liberalii propun APĂ CU PROGRAM pentru asociaţiile cu DATORII
Vineri, 12 Iunie 2015 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consilierii locali ai PNL vor să depună, în luna iulie, la Consiliul Local, un proiect de hotărâre prin care Apă Canal să nu mai sisteze complet furnizarea apei reci la asociaţiile de proprietari cu debite, ci să furnizeze apa cu program, respectiv de două ori pe săptămână, timp de şase ore pe zi, între orele 18,00 şi 24,00.
Anunţul a fost făcut, joi, 11 iunie, de către copreşedintele organizaţiei municipale PNL Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, potrivit căruia costurile supl ...
EXAMEN de atestare pentru ADMINISTRATORI. Până când au loc ÎNSCRIERILE
Sâmbătă, 06 Iunie 2015 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Persoanele fizice care doresc să obţină calitatea de administrator de imobile se pot înscrie, până pe 20 iunie, la examenul de atestare organizat de Primăria Galaţi.
Proba scrisă va avea loc pe 29 iunie, iar proba orală este programată pe 6 iulie 2015. Dosarele se pot depune la Centrul de informare a cetăţeanului, de pe strada Fraternităţii nr. 1, la Compartimentul de Relaţie cu Asociaţiile de Proprietari. ...
Viaţa ca-n Evul Mediu/ APĂ RECE SISTATĂ la 25 de asociaţii de locatari din Galaţi
Joi, 04 Iunie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Nu mai puţin de 25 de asociaţii de proprietari din municipiul Galaţi nu mai primesc, în prezent, apă rece. Chiar dacă numărul acestora pare mic raportat la numărul total al asociaţiilor (727, adică 3,43 la sută), sute de gălăţeni, locatari a zeci de blocuri din oraş, îşi duc traiul în mizerie. Printre aceştia se numără şi consumatori bun-platnici, care sunt obligaţi să suporte pe propria piele, în ciuda faptului că nu sunt restanţieri, măsurile dure aplicate datornici ...