Computer tomograf la Spitalul din Tecuci

Miercuri, 27 Aprilie 2022 06:30 | Publicat în EVENIMENT
La Spitalul Municipal din Tecuci au ajuns primele echipamente medicale de când această unitate fost preluată, în urmă cu două luni, de Consiliul Județean (CJ) Galați. Astfel, în premieră pentru unitatea sanitară a fost adus un computer tomograf modern, în valoare de peste două milioane de lei. Urmează ca echipamentul să fie instalat, testat și autorizat de către specialiștii de la Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN). ”Vor fi aduse și alte di ...
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, marţi, 24 iulie 2018, la un post de televiziune, că se fac comparaţii de preţuri pentru aparatură medicală, după ce a descoperit un pat pentru arşi care a fost achiziţionat de Ministerul Sănătăţii cu suma de 105.000 de lei, iar un spital din ţară a solicitat decontarea aceluiaşi aparat la suma de 546.000 de lei. "Zilele trecute, am început să facem nişte comparaţii. Asta mă face să mă gândesc la multe lucruri şi mă fac ...
Bugetul alocat Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi, pentru primul semestru al anului, nu este suficient de mare pentru a acoperi aprobarea tuturor cererilor de dispozitive medicale şi de îngrijiri medicale la domiciliu, motiv pentru care a fost necesară întocmirea unor liste de aşteptare. În total, la CJAS Galaţi, se află în aşteptare 673 de dosare pentru dispozitive medicale şi îngrijiri la domiciliu. În vreme ce unii pacienţi au prioritate la finanţare, ca ...
În urma controlului efectuat de inspectorii DSP Galaţi săptămâna trecută în cele nouă spitale gălăţene a reieşit faptul că unităţile sanitare din judeţul Galaţi dispun, în majoritatea cazurilor, de stocuri de medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale, precum şi de echipe medicale pentru a asigura continuitatea asistenţei medicale în perioada 24 decembrie 2013 – 6 ianuarie 2014. „Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi “Sf. Apostol Andrei” şi Sp ...
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi vine cu o veste bună pentru sute de pacienţi gălăţeni: după mai bine de trei ani de aşteptare, în unele cazuri, persoanele care au depus la sediul CJAS Galaţi dosare pentru eliberarea a diverse dispozitive medicale vor putea primi cât de curând aceste aparate. “Situaţia de faţă este posibilă după ce noua conducere a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a decis alocarea de fonduri pentru dispozitive medicale. În cazu ...

1.073 de cereri în aşteptare pentru dispozitive medicale la CJAS

Sâmbătă, 06 Octombrie 2012 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Un număr de 1.073 de cereri de dispozitive medicale se aflau pe listele de aşteptare ale Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi la sfârşitul lunii septembrie. Astfel, persoanele care au nevoie de dispozitive destinate corectării şi recuperării deficienţelor organice sau funcţionale ori corectării unor deficienţe fizice sunt nevoite să aştepte, în unele cazuri, pentru perioade cuprinse între câteva luni şi un an. „Cu toate că am primit o suplimentare a bugetului, ...