Măştile cu supapă nu sunt recomandate în combaterea pandemiei de COVID-19, transmite, Ministerul Sănătăţii (MS). Aceste măşti, utilizate în domeniul lucrărilor industriale, permit supapei să se deschidă în timpul expirării, iar atunci când persoana care o poartă este infectată, poate răspândi virusul şi celor din jur. „Aceste măşti sunt destinate lucrătorilor industriali pentru a preveni respiraţia prafului şi particulelor în timp ce supapa se închide, la inhalare ...
Se pare că tot mai multe instituții publice din Galați, companii și chiar spitale încep să învețe cât de avantajos este pentru ele să achiziționeze produse sau servicii prin Bursa Română de Mărfuri. 2020 a devenit unul dintre cei mai buni ani din istoria Terminalului Galați al BRM, din punct de vedere al comisionului și, implicit, al valorii bunurilor tranzacționate. Prin Bursa Română de Mărfuri – Terminalul Galați se pot tranzacționa mărfuri dintre cele mai diverse, po ...
Primăria anunţă că în perioada 8 - 10 septembrie se vor distribui măștile de protecție pentru persoanele defavorizate, prin intermediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Galați. Conform sursei citate, în municipiul Galați sunt cinci puncte de distribuire a măștilor pentru cei 14.778 de beneficiari. "Astfel, cetățenii care locuiesc în cartierele Centru, Port, zona Gării, Valea Orașului, Mazepa I și Mazepa II se pot adresa la sediul Direcției de Asistență So ...

Semafor cu măşti de protecţie

Vineri, 03 Iulie 2020 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Trei măşti de protecţie de unică folosinţă - utilizate deja - fluturau ieri, agăţate cu o sârmă de semafor, într-o intersecţie din Galaţi. Nu ştim dacă posesorii lor le-au lăsat acolo la „aerisit”, pentru a le recupera mai târziu, dar gestul nu este unul potrivit nici măcar ca glumă. Măştile folosite trebuie aruncate la un coş de gunoi, preferabil cu capac, fără a atinge alte suprafeţe, pentru ca mai apoi mâinile să fie bine spălate sau dezinfectate. Din păcate ...

Măştile, periculoase pentru copiii sub doi ani

Joi, 28 Mai 2020 09:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Copiii cu vârsta sub doi ani nu trebuie să poarte măşti pentru că acestea le pot îngreuna respiraţia şi cresc riscul de sufocare, a declarat Asociaţia de Pediatrie din Japonia, lansând un apel urgent către părinţi, în momentul ridicării restricţiilor aplicate în ţară pentru combaterea coronavirusului, relatează Reuters, conform Agerpres. Pentru a preveni răspândirea coronavirusului, specialişti în domeniul sănătăţii din întreaga lume recomandă purtarea măştilor a ...

Un milion de măşti de slabă calitate

Duminică, 26 Aprilie 2020 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernul canadian a făcut cunoscut că circa un milion de măşti de protecţie de tip KN95 importate din China nu răspund normelor de calitate şi prin urmare nu au putut fi distribuite personalului sanitar mobilizat împotriva coronaviruslui, transmite AFP. Aceste măşti "nu au fost distribuite în provinciile şi teritoriile" angajate în lupta împotriva coronavirusului, a precizat el. Vor fi "evaluate pentru a stabili posibila lor utilizare în alte medii" decât cel al sănătăţii, a ...
Joi, 23 aprilie 2020, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat, la Digi24, că, în curând, România va putea produce un milion de măști de protecție pe zi, iar prețul indicat de producători este de aproximativ 2 lei fără TVA. „Vom avea minim un milion de măşti zilnic. În două companii, asta e foarte important, e vorba doar în două companii. Mă aştept ca, în urma lansării astăzi a Registrului naţional al producătorilor de dispozitive şi echipamente medicale, să ...

Când măștile de protecție ajung la Ecosal (FOTO)

Vineri, 27 Martie 2020 22:30 | Publicat în SOCIETATE
Să le explice cineva angajaților de la Ecosal că măștile de protecție nu sunt lanterne frontale și că activitatea de ridicarea a capacelor nu presupune exploatări de peșteri, oricât de mult s-ar considera ei speologi. Pe strada Nae Leonard, colţ cu strada Arcului, se lucrează intens la comanda Primăriei municipiului Galați, care conform directoarei Ecosal, Mirela Furtună, a comandat ridicarea capacelor de canalizare la nivelul străzii. Din câte se pare, în zona respectivă, c ...
"După premiera musicalului "Bună seara, domnule Wilde!", care a avut loc pe 22 martie, de la ora 18,00, și după inițierea transmisiunilor live și a difuzării de înregistrări video pe pagina noastră de Facebook, cu spectacolele din repertoriul instituției (precum opera "Cenușăreasa", de Gioachino Rossini, în regia lui Paolo Bosisio, care va fi difuzată vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 18,00), Teatrul Național de Operă și Operetă "N. Leonard" Galați este alături de ...