În iulie anul trecut, Guvernul a decis, printr-o Ordonanță de Urgență, demararea unui program de sprijin pentru categoriile de persoane defavorizate, prin acordarea unor tichete sociale, pe suport electronic, pentru mese calde. Acestea sunt un fel de carduri care pot fi folosite numai pentru plata meselor calde, la restaurantele agreate sau în regim de catering, de către beneficiari. Există însă două mari probleme: suma acordată de stat nu acoperă decât patru-cinci mese calde pe lu ...

Cum ne revenim după mesele copioase de Paşte

Marți, 10 Aprilie 2018 09:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Specialiştii în Nutriţie recomandă revenirea la alimentaţia normală, după cele câteva ospeţe din perioada Sărbătorilor Pascale. Medicii susţin că nu este nevoie de cure de slăbire sau de detoxifiere, pentru că intervalul în care au fost mâncate alimentele tradiţionale nu a fost unul de lungă durată. "După perioada Sărbătorilor, recomand revenirea la o alimentaţie normală, care, din punctul meu de vedere, înseamnă cele trei mese pe zi. Este necesar să evităm o singur ...
Pentru toţi gălăţenii dornici de distracţie, petrecerea de Serbările Oraşului va fi pe Faleză, la concerte. Cei mai necăjiţi dintre semenii noştri vor avea parte de un pic de bucurie şi pe mese, pentru că meniul rece, pregătit de autorităţi, este unul de sărbătoare.Potrivit unui comunicat de presă remis de Primăria municipiului Galaţi, cei 650 de beneficiari ai Cantinei de Ajutor Social vor avea parte de un meniu special în perioada 30 noiembrie - 5 decembrie, de Zilele Gal ...
Fiecare ţară pe care o vizitezi ajunge să fie evaluată şi din prisma calităţii preparatelor pe care le consumi. Inclusiv desertul şi băuturile. De la mâncăruri precum cămilă umplută, gândaci, la ciocolată prăjită sau vinul de şarpe, iată câteva dintre cele mai ciudate preparate ce se consumă în diferite colţuri ale lumii. Balut Balutul este un ou fertilizat de raţă sau găină cu un embrion aproape dezvoltat în interior, care este servit ca un ou fiert obişnuit în ...
Săptămâna aceasta ne-am gândit la gălăţenii care, din varii motive, nu au cum să plece în vacanţă, şi am vrut să le dăm idei despre ceea ce pot cumpăra din marile magazine pentru a petrece o zi perfectă la iarbă verde cu prietenii şi cu familia. Sau, de ce nu, să-şi amenajeze în propria grădină scaune, mese, pavilion, balansor, grătar şi tot ceea ce este necesar pentru o vacanţă pe cinste. Aşa cum v-am obişnuit, şi de data aceasta am făcut un raid prin marile magaz ...

Patru reţete de fripturi delicioase

Sâmbătă, 28 Decembrie 2013 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Pentru mesele de sărbători pregătiţi bucate alese. Pe lângă aperitivele dichisite, şorici şi ciorba de perişoare, fripturile sunt nelipsite. Iată o listă cu patru reţete de fripturi speciale. 1. Piept de porc crocant cu sos de muştar Ingrediente: 1,5 piept de porc cu şorici, 3 căni de vin alb demisec, 3 căni supa de pasăre, 2 crenguţe cimbru, 2 crenguţe salvie proaspătă, o jumătate de linguriţă piper negru măcinat, o linguriţă sare. Pentru sos: lichidul în care a co ...