Companiile vor putea opta, din această lună, pentru utilizarea Sistemului naţional privind factura electronică, denumit „RO e-Factura”, atât în cazul relațiilor cu entităţi publice, cât şi cu alţi operatori economici. Companiile care optează pentru RO e-Factura vor avea obligaţia de a emite doar facturi electronice şi de a utiliza acest sistem în relaţie cu toate autorităţile contractante. În relaţiile comerciale cu alţi operatori economici, atât emitentul facturii ele ...
Sistem naţional de ALERTĂ pentru telefonia mobilă. REACȚIA autorităților după FURTUNA devastatoare din vestul ţării
Marți, 19 Septembrie 2017 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Premierul Mihai Tudose a decis, luni, 18 septembrie, constituirea unui grup de lucru, gestionat de ANCOM, pentru realizarea unui sistem de avertizare prin intermediul telefoniei mobile, în urma unei întrevederi pe care a avut-o, la Palatul Victoria, cu operatorii de telefonie, reprezentanţi ai IGSU, ANCOM şi STS.
”Sistem Alert va funcţiona prin transmiterea unor mesaje de alertă specifice abonaţilor pe telefonul mobil, nu doar printr-un simplu SMS, după modelul celor deja existente ş ...