Asociaţia "Mă bucur de viaţa" şi Kids Zone Galaţi au hotărât să organizeze, atât joi, cât şi vineri, între orele 14.00 şi 16.00, spectacole de magie pentru copiii ucraineni şi nu numai. Odată ce am aflat de eveniment, ne-am alăturat copiilor, să vedem şi noi spectacolul şi bucuria copiilor. Rând pe rând, cei mici au intrat voioşi în sala de joacă plină de culori pastelate care furau ochii până şi adulţilor veniţi să îi însoţească pe copii. Scena pentru poveste ...
În ultimele 24 de ore, aproape 600 de cetățeni ucraineni au trecut granița pe la Galați, prin cele două puncte de frontieră, Giurgiulești și Oancea. 290 de femei şi copii din Ucraina au intrat în ţară pe la Galați-Rutier și 308, pe la Oancea. Astfel, 598 este numărul total de refugiați care au ajuns în ultima zi în judeţul nostru, din cauza bombardamentelor din Ucraina. Menţionăm că în Galaţi se mai adăpostesc şi refugiaţi intraţi în ţară pe la Isaccea și Sire ...
Pe 22 martie după-amiază, la Restaurantul "Hazard" - implicat încă de la început în efortul de ajutorare a refugiaţilor - mai mulţi copii ucraineni şi mamele lor au avut parte de o surpriză frumoasă, organizată cu sprijinul asociaţiilor "OM", "Mă bucur de Viaţă", precum şi al antreprenorilor locali Grande Gloria, Preţ Fix şi cofetăriile "Dessert Class" şi "Un dulce de la Răzvan Oană", pentru a-i face să uite, măcar pentru o clipă, de ororile războiului de care au fugit ...

Oancea, poarta de intrare preferată a refugiaților din Ucraina

Miercuri, 23 Martie 2022 19:30 | Publicat în SOCIETATE
Numărul refugiaților care ne-au trecut granița, fugind din calea bombardamentelor, a crescut cu circa 200 în ultimele 24 de ore, cel mai mare flux înregistrându-se de această dată în Vama Oancea. Astfel, 856 de cetățeni ucraineni au intrat în țară prin cele două puncte, Giurgiulești și Oancea, 381 venind pe la Galați-Rutier, iar 475 pe la Oancea. Oamenii nu au cerut azil, anunță autoritățile, motiv pentru care nici nu au ajuns în Centrul pentru Refugiați, unde mier ...

Colaborare cu patronatele din Ucraina

Joi, 24 Martie 2022 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Potrivit unui sondaj CNIPMMR, 95,9 la sută dintre întreprinzători sunt dispuși să integreze în companiile lor cetățeni ucraineni, până la 10 persoane, dar sunt firme (2 la sută) dispuse să angajeze și până la 50 de ucraineni. "Există deschidere și față de angajați, și față de firmele din Ucraina. La nivelul CNIPMMR a fost stabilită o legătură cu patronatul IMM-urilor din Ucraina și s-a încheiat un protocol de colaborare pe problematica actuală. Ideea este să-i ajut ...

În premieră, locuri vacante pentru refugiații ucraineni

Miercuri, 23 Martie 2022 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Lista locurilor de muncă vacante din Galați înregistrate oficial la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați și dată publicității marți, 22 martie, a consemnat o premieră. Este pentru prima dată când în oferta publicată de agenția gălățeană sunt evidențiate locurile vacante destinate refugiaților din Ucraina. Ieri, doar două entități ofereau oficial "joburi" pentru ucraineni. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescui ...
Numărul ucrainenilor care ne-au trecut granița în ultimele 24 de ore a fost într-o continuă scădere, astfel că mare parte din locurile de cazare puse la dispoziție de autoritățile gălățene erau luni, 21 martie, libere. Astfel, doar 677 de cetățeni ucraineni au intrat în țară prin cele două puncte, Giurgiulești și Oancea, 264 de ucraineni venind pe la Galați-Rutier, iar 413 pe la Oancea.Oamenii nu au cerut azil, anunță autoritățile, motiv pentru care nici nu au ajuns ...

Profi, primele contracte semnate cu refugiați din Ucraina

Sâmbătă, 19 Martie 2022 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Retailerul Profi, care deține rețeaua cu cea mai mare acoperire națională și cu cele mai multe magazine din România, a anunțat că a semnat primele contracte de muncă cu refugiați ucraineni și că toate joburile deschise în prezent sunt acum puse și la dispoziția oricărui potențial nou coleg ucrainean, informează Retail&FMCG.ro. Profi a creat o pagină pe site-ul propriu dedicată refugiaților ucraineni care își caută un loc de muncă. De asemenea, aceștia pot aplica pen ...

Zece mici hocheişti din Ucraina se antrenează la Galaţi

Sâmbătă, 19 Martie 2022 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Zece copii din Ucraina, aflați cu părinții în Brăila și Galați, își pot continua antrenamentele la hochei la Patinoarul ”Dunărea” din Galați. Aici, copiii fugiți din calea războiului primesc tot sprijinul conducerii CSM Dunărea Galați, care deja are în gazdă două familii de ucraineni cu doi copii. Președintele clubului gălățean, Cristinel Munteanu, ne-a declarat: “Micii hocheiști din țara vecină, beneficiază de experiența  a trei antrenori ucraineni: Evgheni Pis ...

Refugiații ucraineni, angajați fără aviz

Vineri, 18 Martie 2022 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Cetățenii ucraineni refugiați la noi și care doresc să își găsească un loc de muncă pot fi angajați fără acel aviz de angajare, obligatoriu până acum, potrivit legilor imigrării. Facilitatea le este acordată acelor refugiați care nu solicită o formă de protecție pe teritoriul statului român și pentru care a fost aprobată această reglementare cuprinsă în OUG 22/2022, pentru stabilirea unor măsuri de sprijin şi asistenţă umanitară. O altă facilitate le este acorda ...
Pagina 3 din 5