Stjepan Tomas, semnal de alarmă după eșecul cu Petrolul. Cere întăriri și o altă atitudine din partea jucătorilor actuali

Stjepan Tomas, semnal de alarmă după eșecul cu Petrolul. Cere întăriri și o altă atitudine din partea jucătorilor actuali
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Oțelul a suferit prima înfrângere din actuala ediție a Superligii, scor 0-1, pe terenul Petrolului Ploiești. Antrenorul gălățenilor, Stjepan Tomas, a recunoscut că echipa sa a început slab partida și a comis greșeli care au fost speculate de adversar.

Petrolul a înscris unicul gol al întâlnirii dintr-o lovitură de la 11 metri, transformată de N’Lundulu, după un fault comis în careu de Jelev.

„Am intrat rău în meci. Ei au dominat jocul în prima parte, le-am făcut câteva cadouri și au marcat. În repriza a doua am intrat mai bine și ne-am creat ocazii. Când faci astfel de greșeli, adversarul te pedepsește”, a declarat Stjepan Tomas.

Penalty ratat și eliminare

Oțelul a avut posibilitatea de a restabili egalitatea în repriza secundă, însă Pedro Nuno a ratat lovitura de pedeapsă de care au beneficiat gălățenii. Tomas consideră că reușita ar fi putut schimba desfășurarea partidei. „Dacă am fi marcat din acel penalty, meciul ar fi fost diferit. Am dominat jocul în repriza secundă. Am beneficiat și noi de un penalty, dar nu am reușit să înscriem”, a spus tehnicianul Oțelului. Misiunea formației gălățene a devenit și mai dificilă după eliminarea lui Dan Cristian Neicu, care și-a lovit un adversar într-un moment în care mingea nu se afla în apropiere. „După ce a venit acel cartonaș roșu, nu am mai putut face nimic pentru a egala și am pierdut meciul”, a adăugat Tomas.

Tomas nu îl acuză pe Jelev, dar așteaptă întăriri la echipă

Antrenorul croat a explicat că absența lui Kazu a determinat folosirea lui Jelev într-o altă zonă a terenului și a precizat că nu îl consideră pe fundaș principalul vinovat pentru înfrângere.„Nu l-am avut pe Kazu. Jelev a comis acel penalty, dar nu sunt supărat pe el. Trebuie să joace în mai multe poziții și nu avem ce face. Trebuie să privim înainte”, a afirmat tehnicianul gălățenilor.

Tomas a vorbit și despre soluțiile limitate aflate la dispoziția sa pe banca de rezerve, transmițând că oficialii clubului încearcă să remedieze această problemă. „Clubul se gândește la această problemă și cred că lucrează pentru a găsi soluții în ceea ce privește banca de rezerve. Am avut o serie de trei meciuri fără înfrângere, dar astăzi nu am intrat bine în joc. Trebuie să uităm cât mai repede acest meci și să ne gândim la următorul”, a concluzionat Stjepan Tomas.

După primele patru etape, Oțelul are cinci puncte în clasament. Pentru gălățeni urmează două partide consecutive pe teren propriu, prima dintre acestea fiind programată duminică, 16 august, de la ora 21:30, împotriva celor de la CSU Craiova.

Citit 2829 ori Ultima modificare Marți, 11 August 2026 11:06

10 comentarii

  • postat de Fan Danubius
    Marți, 11 August 2026 16:07
    213.233.114.***
    Atât timp cât jucătorii n-au avut determinare, au pasat mult înapoi, iar ce s-a centrat în față nu a găsit jucătorul destinat, e clar că a fost BLAT sau meciul nu a fost PREGĂTIT bine de antrenor!
    1
    2
  • postat de MIȘU
    Luni, 10 August 2026 23:30
    86.124.202.***
    Nu odată am menționat prestația FF PROASTĂ a frtello Neicu și T Lungu, văd că se accentuează și la alții acest verdict! Babicu nu scoate un AS împotriva lui Morar???HAI OȚELUL CU 3 PCT CU Craiova!
    2
    11
  • postat de nu avem jucatori...
    Luni, 10 August 2026 20:17
    173.255.164.***
    nu e de vina croatul. cind ai adversar ce baga 5 jucatori in repriza 2,odihniti si la valoare prima echipa si tu ai pe banca muraturi, ce poate face coatul? de vina e clubul, babicu. nu avem banca..
    3
    22
  • postat de Dante
    Luni, 10 August 2026 17:25
    109.166.133.***
    Toate ocaziile Petrolului au venit pe greșeli grave ale lui Iacob! Urmăriți fazele cu câteva secunde înainte și vă convingeți! Iacob e o catastrofa!
    14
    14
  • postat de Camelia
    Luni, 10 August 2026 16:37
    86.124.202.***
    @ Sparanghel,
    Sigur meciul a fost "vandut" sa "acopere" pretentiile financiare. Magearu Laurentiu UNDE ESTI ? Asa le trebuie. Cand nu ai un "batran" sa-ti cumperi ....
    10
    8
  • postat de Alex
    Luni, 10 August 2026 14:33
    5.13.161.***
    Când ai în lot 2 jucători ca neicu ești condamnat… e de toată jena când vezi un cotidian ca viața libera ca nu scrie cum e posibil ca 2 non valori sa fie in lotul unei echipe de liga 1,
    2
    32
  • postat de Sparanghel
    Luni, 10 August 2026 14:16
    213.233.114.***
    Nu cred că acestea au fost motivele jocului prost de la Ploiești.
    S-a văzut clar că am jucat intenționat prost ca să pierdem!
    În afară de Durbozoancă și Patrick TOȚI au fost VARZĂ MURATĂ! Cauza...?
    12
    18
  • postat de Omu Păiangăn
    Luni, 10 August 2026 13:20
    86.124.201.***
    Ne-a depășit Petrolul în clasament. Miroase a retrogradare.
    9
    26
  • postat de Gg
    Luni, 10 August 2026 12:23
    109.166.133.***
    Antrenor slab daca nu știe să gestioneze relația cu managementul și se bazează pe minciunile lui Babicu că aduce jucători , acum nici măcar dublura pe posturi nu are
    7
    28
  • postat de Ionuț
    Luni, 10 August 2026 11:24
    86.124.202.***
    Săracul, crede că Babicu lucrează. E de felicitat că au reușit să îi păstreze pe frații Neicu.
    7
    25

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro