Oțelul Galați s-a despărțit de unul dintre cei mai importanți jucători ai ultimelor sezoane. Mijlocașul portughez João Lameira a fost transferat definitiv la Universitatea Craiova, campioana en-titre a României.
Fotbalistul în vârstă de 27 de ani a semnat cu gruparea din Bănie un contract valabil pentru două sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. Lameira intrase în ultimul an al înțelegerii cu Oțelul, iar negocierile pentru prelungirea contractului nu s-au concretizat.
În aceste condiții, conducerea clubului gălățean a decis să accepte oferta venită de la Universitatea Craiova. Conform informațiilor apărute în presa centrală, suma transferului se ridică la aproximativ 500.000 de euro, iar Oțelul ar urma să păstreze și un procent de 15 la sută dintr-o eventuală mutare viitoare a portughezului.
Este o afacere importantă din punct de vedere financiar pentru gruparea gălățeană, dar și o pierdere considerabilă în plan sportiv. João Lameira era căpitanul formației pregătite de Stjepan Tomas și unul dintre principalii oameni de legătură între compartimentul defensiv și atac.
Portughezul ajunsese la Galați în ianuarie 2024, inițial sub formă de împrumut de la Baltika Kaliningrad. Evoluțiile sale au convins conducerea Oțelului să continue colaborarea, iar ulterior Lameira a semnat definitiv, după despărțirea de clubul din Rusia.
În total, mijlocașul a adunat 102 prezențe în tricoul roș-alb-albastru, în Superligă și Cupa României, perioadă în care a înscris opt goluri și a oferit trei pase decisive. În actuala ediție de campionat a fost utilizat în toate cele șapte etape și a reușit să marcheze de două ori.
Lameira a făcut parte și din echipa care a ajuns până în finala Cupei României, în sezonul 2023-2024, devenind treptat unul dintre liderii vestiarului gălățean.
„SC Oțelul Galați și Universitatea Craiova, campioana României, au ajuns la un acord privind transferul definitiv al căpitanului echipei noastre, João Lameira”, a anunțat oficial clubul gălățean.
Plecarea portughezului îl obligă acum pe Stjepan Tomas să găsească rapid o nouă formulă pentru centrul terenului. În plus, Oțelul va trebui să stabilească și cine va prelua banderola de căpitan, după despărțirea de unul dintre cei mai constanți jucători ai echipei din ultimii doi ani și jumătate.

