Profesorul Paul Gâlea este titularul catedrei de gimnastică artistică a Liceului cu Program Sportiv Galaţi din 1974. Împreună cu colega şi soţia sa, Nina Gâlea, a predat gimnastica - în primul rând pentru sănătate şi graţie - multor generaţii de fetiţe.
Dacă dintre aceste mii de copile s-a întâmplat ca unele să facă şi performanţă, cu atât mai bine. Astfel, Mădălina Tănase a devenit vicecampioana mondială universitară, Eliza Nicolau a fost componentă a lotului de la Oneşti, Mădălina Guţu a devenit campioană europeană de junioare, iar Ana Porgras, componentă a lotului de la Deva, este campioană balcanică şi campioană europeană de junioare.
- Aşadar, domnule profesor, mai vin fetiţele la gimnastică?
- Vin, dar foarte puţine. Aceasta în condiţiile ca au bunici, care să le aducă şi să le ia de la sală. Oricum, foarte puţine.
- Cum se explică fenomenul?
- În primul rând din lipsă de motivaţie. E drept, marile modele au cam dispărut. Sau, ca să fiu mai exact, s-au împuţinat. Aici, cred eu, o parte din vină o are şi media. Şi mă refer la televiziuni.
Dumneavoastră nu vedeţi ce ni se prezintă drept modele? Sportul este reprezentat numai de fotbalişti, de soţiile lor şi elemente picante din viaţa extrasportivă a acestora.
Apoi, numărul de copii fiind cam acelaşi în ultimul timp, mulţi dintre ei merg la grădiniţe (îndeobşte particulare) care şi-au făcut propriile grupe de gimnastică.
Şi noi avem o vină destul de mare. Nu oferim mai nimic să atragem copii la o activitate care, în final, se dovedeşte foarte grea şi, trebuie să recunosc, drumul este destul de lung până la performanţă. Gimnastica este grea, îţi sunt necesari între şase şi opt ani pentru a lansa o gimnastă.
Înainte puteam oferi o tabără pe litoral, una la munte, dulciuri la antrenamente. Fetiţele participau la competiţii amicale şi aşa se năştea emulaţia. Ţin minte, în anii 90 participam la un concurs "Cupa celor patru judeţe", în care micuţele gimnaste se obişnuiau cu competiţia.
- Ce credeţi că e de făcut să umpleţi sala din nou?
- Mai întâi vreau să ştiţi că nu a dispărut calitatea. Iată, Ana Porgras, de exemplu, a răsărit din aceste grupe reduse numeric. Dar noi vrem să lărgim din nou aria de selecţie. Dacă ar exista în zonă o unitate preşcolară, noi ne-am angaja să facem gimnastică cu toţi copiii (sala de gimnastică a LPS este plasată în zona Băii Comunale, pe str. Dr. Carnabel – n.n.).
Am văzut că domnul primar a promis reabilitarea bazinului de la Baia Comunală. Gândesc că, fiind alături de sala noastră, poate oferi şansa multor copii să se relaxeze după orele de gimnastică practicate în sală. Noi am fi foarte fericiţi ca cineva cu iniţiativă să înfiinţeze o grădiniţă pe lângă acest minicomplex sportiv. Şi, deloc neglijabil, copiii ar învăţa să înoate la Galaţi.
Fac o paranteză. Ştiţi dumneavoastră câţi părinţi îşi duc copiii la Brăila să înveţe să înoate? Revenind la gimnastică, fără îndoială, eu văd lucrurile prin prisma sportului de performanţă, dar gândiţi-vă câţi copii, care formează baza de selecţie, vor putea beneficia, în ultima instanţă, de gimnastica de bază.
- Ce ar mai fi de spus?
- Cred că nu este lipsit de importanţă ca factorii decizionali să acţioneze pentru asigurarea încadrării în şcoli a unor specialişti tineri, care să înlocuiască actuala generaţie. Noi ne-am făcut datoria şi, cât mai suntem în putere, suntem dispuşi să împărtăşim din experienţa noastră. Aceasta în interesul viitorului gimnasticii gălăţene, a gimnasticii româneşti în general.
