Vremea se răceşte considerabil

Vremea se răceşte considerabil
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Meteorologii anunţă că o masă de aer polar va traversa România începând de marţi, 17 septembrie 2019, când se va răci în jumătatea de nord a ţării. De miercuri, răcirea se va simţi şi în sud, iar de joi, în depresiuni, sunt aşteptate chiar temperaturi negative şi brumă.

„O masă de aer de origine polară va traversa spaţiul geografic al ţării noastre, începând de marţi. Totuşi, de luni, vremea se va încălzi în toată ţara. Marţi, vremea se răceşte în jumătatea de nord, unde valorile termice diurne se vor situa uşor sub cele normale ale acestei perioade, iar în jumătatea sudică va fi mult mai cald decât în mod obişnuit. Astfel, valorile termice vor fi de la 17-18 grade în Maramureş, nordul Moldovei şi al Transilvaniei, până la 32-33 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei. Pe lângă răcirea din jumătatea de nord, acolo va şi ploua, marţi", a declarat Constanţa Vâlciu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit sursei citate, de miercuri se răceşte şi în jumătatea de sud şi se va ajunge la temperaturi de 26 de grade, iar în partea de nord vor fi 16 grade.

Miercuri spre joi, cu precădere joi dimineaţa, în depresiunile intramontane vor fi temperaturi sub zero grade şi brumă.

"De vineri, vremea intră într-o uşoară ameliorare, cu dimineţi răcoroase, dar zilele vor fi plăcute", mai spune meteorologul.

Citit 2430 ori Ultima modificare Luni, 16 Septembrie 2019 00:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.