Cu o donaţie de 573.000 de lei, oferită în septembrie 2020 filialei judeţene a PNL Galaţi, deputatul George Stângă pare să fie cel mai generos dintre membrii acestui partid. Iar liberalii - cei mai darnici dintre toţi politicienii Galaţiului. Cel puţin aşa reiese din datele privind finanţările private pe care partidele le-au făcut publice. Conform Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, formaţiunile politice sunt obl ...
Cristian Dima, liderul organizaţiei judeţene ALDE Galaţi a fost ales președinte al Consiliului Național al partidului, la congresul care a avut loc pe 16-17 aprilie 2021. Evenimentul a reunit 999 de delegaţi care au decis şi noul statul al partidului odată cu noua conducere. Lider naţional al ALDE a fost ales Daniel Olteanu, moţiunea propusă de acesta primind 818 voturi. Într-o postare pe pagina sa publică de Facebook, Cristian Dima a mulţumit colegilor din ţară pentru încredere ...
Cu PSD la putere pe plan local şi judeţean şi o guvernare formată din PNL, USR PLUS şi UDMR, 2021 se anunţă un an tumultuos din punct de vedere politic. Mai ales că ALDE şi PMP vor trebui să elibereze funcţiile de conducere deţinute în administraţia locală şi naţională, pentru a face loc oamenilor noii puteri. Pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează, vă propunem o radiografie politică a anului 2020.  În 2020, municipiul şi judeţul Galaţi au devenit mai roşii decâ ...

Capcanele opoziției

Sâmbătă, 31 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În plină pandemie de Covid-19, cu record de cazuri pe teritoriul național și într-o zi de joi, când demisolul unui bloc din centrul Galațiului a fost efectiv aruncat în aer, am fost și martorii unei alte abordări politice. Mai exact, în prima ședință de lucru a noului Consiliu Județean, rezultat în urma alegerilor din 27 septembrie, lucrurile au luat o turnură mai puțin așteptată. În condițiile în care cei doi consilieri județeni din partea ALDE au demisionat, la nici dou ...
Cristian Dima nu mai este liderul organizaţiei judeţene ALDE Galaţi, începând din 20 octombrie. Frâiele filialei au fost preluate de un nou preşedinte interimar, Radu Cosca. De asemenea Cristian Dima a renunţat la toate funcţiile deţinute în partid, gest pe care l-au făcut şi alţi 20 de preşedinţi de organizaţii judeţene ALDE, dar şi preşedintele naţional, Călin Popescu Tăriceanu. Toţi demisionarii vor fi candidați la alegerile parlamentare, pe lista Pro România. După ...
Doar zece zile au mai rămas până pe 22 octombrie, data-limită pentru depunerea candidaturilor la alegerile parlamentare. Oficial, niciun partid politic nu şi-a făcut publică lista de aspiranţi, însă noi am încercat să creionăm profilul candidatului la Camera Deputaţilor, bazându-ne pe cei care şi-au manifestat interesul pentru un mandat. Potrivit surselor noastre, un cunoscut chirurg gălăţean ar putea candida independent la Camera Deputaţilor. Este vorba despre dr. Paul Ichi ...
Fuziunea dintre Pro România şi ALDE într-un nou partid politic - Pro România Social Liberal - a fost anunţată joi după-amiază de cei doi lideri naţionali, Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu. De-a lungul conferinţei de presă comune, transmisă live pe Facebook, Cristian Dima, preşedintele organizaţiei judeţene ALDE Galaţi, a stat la stânga fiecăruia dintre liderii naţionali aflaţi la tribuna declaraţiilor. În sală s-a aflat şi senatorul Nicolae Marin, liderul organi ...
Dragi gălățeni, Campania electorală şi alegerile pentru desemnarea celor care vor conduce destinele comunităților gălățene s-au încheiat. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au votat candidaţii ALDE Galați pentru primăriile și consiliile locale și consiliul județean pentru încrederea acordată. Într-o democraţie autentică, votul este cel mai bun exerciţiu de exprimare a opţiunilor personale. Chiar dacă rezultatele obținute nu sunt cele pe care ni le doream, vă ...
Consiliul Local al municipiului Galaţi nu este (doar) o maşină de vot pentru proiectele de hotărâre iniţiate de primarul oraşului. Conform Codului Administrativ, "consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale". În plus, dintre cei 27 de consilieri locali, câţi are municipiul, sunt aleşi cei doi ...

Trecutul celor 11 candidaţi la Primăria Galaţiului

Luni, 07 Septembrie 2020 00:04 | Publicat în ANALIZĂ
Nu mai puţin de 11 candidaţi îşi doresc voturile noastre pentru a ajunge în fotoliul de primar al municipiului Galaţi. Puţini dintre ei şi-au făcut publice CV-urile, cei mai mulţi preferând să-şi prezinte biografii romanţate, dar sumare. Unii se află la prima candidatură, alţii sunt deja experimentaţi în victorii şi înfrângeri electorale. Pentru a putea să-i judecaţi mai bine, vă prezentăm astăzi ceea ce am putut afla despre cei 11 candidaţi la Primăria municipiului ...
Pagina 1 din 19