O barjă încărcată cu 1.700 de tone de cărbune s-a scufundat, marţi, în Portul Constanţa, dar traficul naval nu a fost afectat, transmite News.ro. Potrivit autorităţilor portuare, barja s-a scufundat în Dana 99 a Portului Constanţa. Ea fusese încărcată cu 1.700 de tone de cărbune şi urma să plece într-un convoi către Canalul Dunăre – Marea Neagră. Acest eveniment nu a încurcat traficul fluvial, au precizat reprezentanţii Autorității Navale Române (ANR). ANR a deschis ...

Incendiu pe o barjă a Navrom Galaţi

Miercuri, 13 Noiembrie 2019 17:20 | Publicat în EVENIMENT
O barjă încărcată cu bauxită, aparţinând Navrom Galaţi, a luat foc, pe Dunăre, în judeţul Brăila, între Chiscani şi Tichileşti. Imediat s-a dat alarma şi la faţa locului au fost direcţionate trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două bărci şi o ambulanţă SMURD. Cele opt persoane care se aflau pe barjă au fost evacuate, astfel că incidentul nu s-a soldat cu victime. Pompierii au primit ajutor atât de la Ministerul Apărării Naţionale, cât şi de la Poliţ ...

O barjă răsturnată, adusă la vale de apele Dunării

Miercuri, 22 Februarie 2017 21:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Dacă pe Siret venea o moară, de ce pe Dunăre nu ar veni o barjă? Nici nu s-au scurs bine pe Dunăre sloiurile din podurile de gheaţă formate, că apele bătrânului fluviu aduc altceva la vale: epave. De fapt, nu este o epavă propriu-zisă, ci… doar o barjă răsturnată (alta decât cea de care „Viaţa liberă” a mai scris). Se pare că este vorba despre barja cu numărul 710, care ar aparţine Interagro Transporturi, firmă din imperiul financiar al lui Ioan Niculae. Nava respect ...