Liderii coaliției de guvernare ar fi agreat ca Ministerul Transporturilor să rămână la PSD, în timp ce liberalii ar urma să păstreze Ministerul Fondurilor Europene şi să primească, în plus, Finanţele şi Justiţia, susţin surse din conducerea coaliţiei pentru news.ro. De asemenea, liberalii îşi doresc Ministerul Mediului, aflat în prezent la UDMR, iar Uniunea ia în calcul "la modul serios" să iasă de la guvernare dacă PSD şi PNL ajung la concluzia că UDMR "nu mai are ac ...

(Pene)lista lu’ Skanderbeg

Vineri, 17 Martie 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
  * N-am priceput mare lucru din skanderbegul verbal al peneliștilor Rareș Bogdan și Bogdan Aurescu. Peneliști, căci liberalii au dispărut de ani verzi de pe afiș. E posibil, totuși, ca politicienii aflați la putere să se bată și în interesul nostru, al poporului, dar nu neapărat. Revenim după publicitate.* Andrei Caramitru, de profesie băiatul mult mai celebrului său tată, lansează la apă o profeție așa-zis apocaliptică după falimentul celor două bănci americane: "V ...
Aderarea României și Bulgariei la Spaţiul Schengen nu figurează pe ordinea de zi provizorie a Consiliului JAI din 9-10 martie, prima reuniune oficială după cea din decembrie, în care Bucureștiul și Sofia au fost lăsate în afara spațiului de liberă circulație.Inițial, după votul din Consiliul JAI din decembrie, în care Austria a blocat aderarea României și Bulgariei la Schengen, autoritățile și politicienii au vorbit despre reuniunea din martie ca fiind cea a următoarei ...

Sorin Grindeanu: „Ucraina draghează Canalul Bîstroe”

Miercuri, 15 Februarie 2023 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că are informații de la structurile din teritoriu că Ucraina face lucrări de dragare (curățare) a canalului Bîstroe, acest lucru putând avea impact asupra mediului şi Deltei Dunării, iar Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Mediului trebuie să vină cu o poziţie.În iulie 2022, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, declara că partea română şi-a dat acordul pentru tranzitul navel ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite că "dezaprobă ferm comentariile președintelui Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Ungariei publicate pe Facebook privind pretinsa îngrădire de către România a dreptului arborării drapelului aşa-zisului ţinut secuiesc". Postarea a fost făcută luni, 6 februarie, de Nemeth Zsolt. Acesta este de părere că steagul secuiesc trebuie arborat de instituțiile publice din Ungaria până când „România va permite folosirea liber ...

Ziua în care România a câştigat la Haga în faţa Ucrainei

Sâmbătă, 04 Februarie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Puţină lume ştie că data de 3 februarie este una istorică pentru România. În 2009, în urmă cu 14 ani, Curtea Internaţională de Justiţie la Haga stabilea, după un proces care durase mai bine de patru ani, că României îi revin 9.700 de kilometri pătraţi, din totalul de 12.000, cât are platoul continental al Mării Negre.A fost nevoie de 60 de ani de negocieri, pentru a se putea trasa definitiv această delimitare pe hartă. Discuţiile au început cu fosta URSS, încă din 1967. ...
Şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu, şi omologii săi din Franţa şi Olanda au vizitat, vineri, Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica" de la Cincu, programul cuprinzând interacţiuni cu personalul militar, mai ales francez şi olandez, precum şi vizitarea unor facilităţi militare utilizate în comun de trupele aliate desfăşurate în România, precizează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe. În alocuţiunea susţinută cu acest prilej, m ...
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, cu prilejul participării la cea de-a 53-a Reuniune Anuală a Forumului Economic Mondial (World Economic Forum - WEF), în Davos-Klosters, Elveţia, întrevederi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, discuţiile vizând, în principal, dezvoltarea sectorului energiei în România. Astfel, ministrul Aurescu a avut o întâlnire cu Ian Edwards, CEO al companiei canadiene SNC Lavalin, şi cu William Young, preşedintele Consiliului de Admin ...
    Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a avut luni, la Bruxelles, o întrevedere cu ministrul federal pentru afaceri europene şi internaţionale al Austriei, Alexander Schallenberg, în marja participării la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, la solicitarea părţii austriece. Ministrul de externe român a subliniat necesitatea găsirii unei soluţii constructive de deblocare a situaţiei, în timp ce ministrul austriac a susţinut importanţa scăderii globale a numărului de ...

Suedia susține aderarea României la Schengen

Marți, 29 Noiembrie 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat luni seară că Suedia susține aderarea României la Spațiul Schengen. Bogdan Aurescu a salutat poziția favorabilă exprimată de social-democrații suedezi cu privire la aderarea României la Schengen. "Vă mulțumesc foarte mult, domnule Ardalan Shekarabi, pentru declarația pozitivă de astăzi cu privire la aderarea României la Schengen, în urma discuției noastre bune și cuprinzătoare din 22 noiembrie", a scris ministrul de Exte ...
Pagina 1 din 2