Școlile vor rămâne deschise și la o incidență de peste 6 la mie

Miercuri, 29 Septembrie 2021 18:55 | Publicat în EDUCAŢIE
Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat în unanimitate decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate şi adoptarea deciziilor de suspendare a prezenţei fizice în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasă/şcoală, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităţilor competente, în vederea respectării regulilor de protecţie sanitară în ...

Traficul feroviar, deschis pe toate liniile

Marți, 12 Ianuarie 2021 07:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că traficul feroviar era deschis, ieri, pe toate liniile de cale ferată, însă circulaţia trenurilor era adaptată la condiţiile meteo nefavorabile (ninsoare abundentă și pe alocuri viscolită), un număr redus de trenuri înregistrând întârzieri. Pe raza regionalelor CF București, Craiova, Timișoara, Iași și Galați sunt activate comandamentele locale (în stațiile mari) și personalul feroviar acționează și intervine pent ...

Centrul de Transfuzie Sangvină Galați este deschis și sâmbătă

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2020 08:45 | Publicat în EVENIMENT
Gălățenii care vor să doneze sânge, însă nu pot ajunge în timpul săptămânii, o pot face în ultima sâmbătă a fiecărei luni. Astfel, pe 28 noiembrie, Centrul Regional de Transfuzie Sangvină (CRTS) Galați este deschis pentru persoanele care vor să-și înceapă weekendul cu o faptă bună. Donarea de sânge nu este dureroasă și are o multitudine de beneficii pentru sănătate, spun medicii. ”Încercăm, în acest mod, să venim în sprijinul persoanelor care vor să doneze, d ...

S-a deschis programul ”Casa Eficientă Energetic”

Vineri, 25 Septembrie 2020 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Începând de marți, 15 septembrie, românii pot accesa programul „Casa Eficientă Energetic”, prin care pot primi o finanțare de până la 15.000 de euro (70.000 de lei). Programul are un buget de 430 milioane de lei, care permite înscrierea a aproximativ 9.000 de proprietari de case din România, iar scopul lui este reducerea consumului de energie din casele românilor şi a emisiilor de gaze cu efect de seră. Pentru a fi considerat eligibil în acest proiect, un proprietar trebuie să ...

S-a deschis hotelul Ibis Styles

Joi, 27 August 2020 20:50 | Publicat în ECONOMIE
Fostul hotel Dunărea din centrul orașului s-a redeschis luni, 24 august, sub numele Ibis Styles, cel mai cunoscut brand al grupului internațional Accor. Ibis Styles Dunărea are acum trei stele, iar cele 80 de camere ale sale își așteaptă clienții. Asociatul pe partea de food&beverage este Wise Cafe, dar restaurantul este închis deocamdată, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Se asigură în schimb micul dejun în cameră, prin room-service. Peste stradă, hotelul Mercure ...

Ghişeul de restituiri permise este deschis

Vineri, 27 Decembrie 2019 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii care, din diverse motive, au rămas fără permisele de conducere, iar în aceste zile se împlineşte termenul la care şi le pot recupera de la poliţie o pot face atât astăzi, 27 decembrie, cât şi pe 3 ianuarie, în intervalul orar 8,00 - 13,00. Măsura a fost luată la nivelul Compartimentului Restituiri Permise şi Certificate de Înmatriculare din cadrul Poliţiei Rutiere Galaţi, ca efect al declarării ca nelucrătoare a zilelor de 26 decembrie şi 2 ianuarie, astfel în ...

Universitatea Junior şi-a deschis oficial porţile

Marți, 17 Septembrie 2019 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În prezenţa părinţilor şi a cursanţilor interesaţi, Universitatea Junior, cea mai tânără formă de educaţie şi formare continuă de la Dunărea de Jos, marcă a Departamentului de Formare Continuă şi Transfer Tehnologic (DFCTT), şi-a deschis ieri porţile. În sala D01 de la Inginerie, cei trei profesori iniţiatori, Ioan Mitrofan, de la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, Iulia Danilescu şi Laura Danilescu, şi-au prezentat modulele, au anunţat orarul şi modalitate ...
Toate hypermarketurile şi supermarketurile gălăţene îşi vor adapta orarul de funcţionare pentru perioada sărbătorilor din acest an. Un singur retailer le oferă propriilor salariaţi două zile libere de Crăciun. Shopping City îi aşteaptă pe gălăţeni cu un orar adaptat acestor zile de sărbătoare. Până pe 23 decembrie inclusiv, magazinele, insulele mall şi zona de "food" sunt deschise între orele 10,00 şi 22,00, iar pe 24 decembrie, în Ajun, programul lor este până la ...
Chiar dacă trăiesc la peste 60 de kilometri de Galaţi, vălmărenii se pot lăuda cu piscină pentru adulţi, bazin pentru copii, restaurant şi hotel de cinci stele, chiar la ei în localitate. Piscina este numai bună pentru cei ce vor să facă baie şi să se relaxeze într-o zi caldă de vară, dar reprezintă şi un loc perfect de socializare pentru tinerii din localitate. Astfel, vălmărenii nu mai sunt nevoiţi să meargă în alte localităţi, ci pot să se bucure de vară chiar l ...