PSD Galaţi îl susţine pe Liviu Dragnea

Luni, 05 Martie 2018 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Social-democraţii gălăţeni îl susţin pe Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat (PSD), la Congresul extraordinar din 10 martie. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, decizia a fost luată la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul Conferinţei Judeţene, condusă de preşedintele PSD Galaţi, Dan Nica, şi vicepreşedintele naţional al PSD, Viorel Ştefan, eveniment la care au participat peste 500 de delegaţi. "Conferinţa Judeţean ...
Patru dintre parlamentarii care vor "ancheta" acuzaţiile fără precedent lansate de Liviu Dragnea la adresa Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) sunt gălăţeni. Controversata Comisie de anchetă a activităţii SPP, înființată la cererea lui Liviu Dragnea, cu suportul parlamentarilor PSD şi ALDE, este condusă de senatorul PSD de Galaţi Daniel Butunoi. Vicepreşedinte este tot un parlamentar gălăţean - deputatul PNL Victor Paul Dobre, iar printre membrii Comisiei se numără al ...

Sulycă o caută pe Hurrem ca s-o facă prim-ministru

Miercuri, 24 Ianuarie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Sultanat PSD. Oricâtă apă ar curge pe Dunăre, tot n-o să-mi iasă din minte imaginea doctorului Nicolae Bacalbaşa, pe atunci preşedinte al judeţului Galaţi, cu turbanul pe cap, povestind la ştirile Kanal D că e fanul fidel al serialului turcesc "Suleyman Magnificul". "Sulycă", după cum îl dezmierdau, tandre, vecinele mele. De astea mi-am adus aminte când europarlamentarul născut în Galaţi Cătălin Ivan a dezvăluit că Liviu Dragnea ar fi suspendat o şedinţă de partid ca ...

Dispute între Dragnea şi Tudose pe tema Casei Regale

Vineri, 22 Decembrie 2017 05:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Casa Regală, motiv de dispută între premierul Mihai Tudose şi colegii de partid. Asta după ce Mihai Tudose a declarat joi, 21 decembrie 2017, într-o conferinţă informală cu presa, că Palatul Elisabeta trebuie să revină statului, iar membrii Casei Regale pot sta la Săvârşin. Declaraţiile vin în contextul în care Executivul va da aviz negativ pe legea privind Statutul Casei Regale. "România nu este monarhie, ci Republică. Palatul Elisabeta trebuie să revină statului român. ...

Dialog halucinant în Parlamentul României

Joi, 30 Noiembrie 2017 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Mai mulţi deputaţi ai PNL, USR şi PMP s-au delimitat, miercuri, în plenul Camerei, de scrisoarea transmisă, în numele Parlamentului, de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, Departamentului de Stat al SUA, spunând că acţiunea celor doi preşedinţi ai legislativului este un abuz şi cerând demisia lui Dragnea. "Rog papagalii statului paralel să respecte suveranitatea poporului român", a replicat deputatul PSD Galaţi Nicolae Bacalbaşa. Un alt deputat PSD, Adrian Solomon, i-a ...
Procurorii Direcţia Naţională Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Nicolae Dragnea, chemat la parchet luni dimineaţă, 13 noiembrie, pentru audieri. Conform unui comunicat de presă al DNA, Liviu Dragnea este acuzat de  a fost pus sub acuzare constituirea unui grup infracţional organizat, două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are c ...
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, în această noapte, după ședința tensionată a Comitetului Executiv al partidului, care a durat aproximativ șapte ore, că Sevil Shhaideh (ministrul Dezvoltării), Rovana Plumb (ministrul delegat pentru Fonduri Europene) și Răzvan Cuc (ministrul Transporturilor) vor demisiona. „PSD, azi (joi, 12 octombrie - n.r.), a trecut printr-o cumpănă foarte mare. O destabilizare a PSD, cel mai mare partid al țării, așa cum se încearcă, ar p ...

Circ politic pentru a uita de pâine

Miercuri, 11 Octombrie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii. Acesta pare a fi dictonul cu care poate descrie orice român situaţia din ţară. Nu au trecut prea multe luni de la ultima criză politică, pornită de la ambiţia lui Sorin Grindeanu de a nu demisiona, la solicitarea lui Liviu Dragnea, după ce acesta din urmă s-a supărat că primul nu mai răspundea la comenzi. A urmat o perioadă critică, în care toată lumea se întreba încotro ne îndreptăm. Părea că problema s-a ...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a lăsat de înţeles că problemele "minore", precum anchetarea fermelor de porci, ar trebui lăsate deoparte de procurorii DNA, care ar trebui să îşi îndrepte atenţia spre marile companii. ”Eu cred că fiecare companie care îşi desfăşoară activitatea aici trebuie să respecte legea şi cred că instituţiile statului ar trebui să se uite cu atenţie dacă, cumva, aceste companii respectă legea şi nu cumva scot profitul prin tot felul de proceduri car ...

Furtuna care nu

Miercuri, 26 Iulie 2017 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* Nu pricep de ce Antena 3 trage în Livişor. Ce-a mai făcut mititelul? Nu s-a mai dus în Brazilia, ca să se uite după tururi (de staţiune) bombate, ci şi-a târâit picioarele la sărăcie, în Grecia, pe vreo insulă pustie de pe care s-au evaporat întristarea şi suspinul... * Inegalabilul înotător Michael Phelps s-a luat la întrecere cu un rechin. Cu unul alb, carevasăzică ar fi putut fi vorba despre Dragnea. Deşi, al nostru nu merită o asemenea caracterizare - e cumsecade, ar ...
Pagina 5 din 13