Românii aleg din ce în ce mai des sistemul medical privat, în dauna medicinei de stat

Românii aleg din ce în ce mai des sistemul medical privat, în dauna medicinei de stat
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Românii preferă să meargă în sistemul medical privat pentru a-şi face controale de rutină şi pentru a preveni diverse boli. Această tendinţă este una în creştere, arată statistici recente, potrivit cărora nouă din zece unităţi medicale care au capacitatea de a asigura prevenirea afecţiunilor sunt private.

"Creşterile sunt spectaculoase pentru centrele medicale de specialitate şi cele de medicină generală, dar şi pentru cabinetele de acest tip. Ponderea lor este de 94, respectiv, 97 de procente, unele tipuri fiind exclusiv în mediul privat. Medicina de familie, esenţială pentru funcţionarea eficientă a sistemului medical, este, dacă putem spune aşa, aproape în totalitate privată. Spun asta pentru că vorbim de 99 la sută. La fel se întâmplă şi în cazul stomatologiei. Cu greu mai găseşti un cabinet de stat. Această realitate a însemnat ani întregi de proiecte şi de investiţii, un cumul de viziune şi un obiectiv clar: acela de a oferi populaţiei servicii de calitate, un act medical responsabil, fără timpi de aşteptare", a explicat Cristian Hotoboc, preşedintele PALMED - Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private.

Afecţiunile cardiace, atacul cerebral, cancerul la plămâni şi afecţiunile ficatului sunt principalele cauze de mortalitate în România şi lipsa campaniilor de prevenţie face ca românii să coboare constant în topul speranţei de viaţă, arată un comunicat de presă. În ceea ce priveşte factorii de risc, a căror pondere ar putea să scadă prin informare constantă şi prin campanii de prevenire eficiente, la scară naţională, valorile cele mai ridicate revin consumului de alcool şi de tutun. Suntem pe locul 10 în lume la consumul de alcool, iar cele mai multe studii din domeniu indică faptul că o treime din populaţie fumează.

Ponderea personalului medical din sistem oglindeşte această realitate. În ceea ce îi priveşte pe medici, patru din zece lucrează în mediul privat, incluzându-i aici şi pe medicii de familie, dar nu şi pe stomatologi. 33,4 la sută din personalul mediu activează în mediul privat, de la 12,35 la sută, în anul 2005. Totuşi, există anumite tipuri de unităţi medicale în care statul domină în continuare mediul privat, de exemplu spitalele (65 la sută sunt proprietate publică), ori segmentele cu activitate specifică, cum ar fi centrele de transfuzie, sanatoriile TBC şi cabinetele medicale din instituţiile de învăţământ.

Citit 3831 ori Ultima modificare Joi, 14 Iunie 2018 02:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.