Dr. Cornel Mihalache operează la Galaţi de 23 de ani
Foto: Remus Basalic

Dr. Cornel Mihalache operează la Galaţi de 23 de ani
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Începând cu anul 1994, dr. Ioan Florin Vesa l-a avut drept colaborator pe dr. Cornel Mihalache. O perioadă de câţiva ani, serviciul a funcţionat din nou, “non stop”, doar graţie eforturilor acestor doi neurochirurgi. Ulterior, echipa de neurochirurgi gălăţeni se măreşte, prin venirea a încă doi apreciaţi specialişti, formaţi tot în “matca” bucureşteană: dr. Corneliu Marinescu şi dr. Cătălin Grigorică.

Educat în Ardealul de care nu s-a despărţit niciodată şi unde a ţinut să fie înmormântat, dr. Vesa a contribuit şi a susţinut să se aducă o copie a Lupoaicei cu cei doi fii, Romulus şi Remus, (Lupa Română) în municipiul Galaţi, ca un simbol şi o mărturie a latinităţii în această regiune de Sud-Est a României. Această statuie este instalată lângă clădirea actuală a Primăriei Galaţi.
"Dr. Vesa a fost un bun coleg, un om generos cu un caracter ferm, care nu a cedat principiilor cu care a fost educat. Om mândru din munţii Apuseni, "moţ", a fost un luptător cu destinul său. Din păcate, s-a stins din viaţă la o vârstă când era în plină perioadă de activitate şi deplină experienţă profesională", a precizat dr. Cornel Mihalache, actualul şef al Secţiei de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Galaţi.
Dr. Cornel Mihalache este moldovean prin părinţi, dar educat în Ardeal, absolvent al Facultăţii de Medicină Generală din Iaşi, în 1981, stagiar la Spitalul Judeţean Galaţi, apoi medic de medicină generală în judeţul Galaţi. Integrat în medicina gălăţeană, dr. Mihalache a devenit, ulterior, produsul şcolii de neurochirurgie din Bucureşti. Confirmat ca specialist, în 1994, medic primar, în 1999, şi şef de secţie, în 2009.

Dr. Mihalache l-a cunoscut pe prof. Arseni

Primii doi ani petrecuţi în secţia condusă de celebrul profesor Arseni, i-au oferit doctorului Mihalache posibilitatea de a-l cunoaşte pe profesor în ultima parte a activităţii sale. La formarea sa au contribuit prof. Leon Dănăilă, prof. Constantinovici şi prof. Ciurea. Cu prof. Constantinescu a parcurs diferitele etape ale evoluţiei sale pe plan neurochirurgical, de la medic rezident până la medic specialist, medic primar şi doctor în Medicină.
Revenit în Galaţi în 1994, dr. Mihalache a intrat în echipă cu dr. Vesa, cu care spune că a stabilit o relaţie extrem de apropiată, fiind doar doi neurochirurgi care trebuiau să facă neurochirurgie în condiţii deosebit de dificile, din cauza lipsei de dotare cu instrumentar şi în absenţa accesului la mijloacele de investigaţie specifice pentru diagnostic: examen computer tomograf sau RMN.

Citit 10558 ori Ultima modificare Miercuri, 23 August 2017 21:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.