Locurile la REZIDENȚIAT au fost suplimentate

Locurile la REZIDENȚIAT au fost suplimentate
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ministerul Sănătăţii a suplimentat locurile şi posturile la concursul de Rezidenţiat, a anunţat instituţia. Astfel, pentru domeniul Medicină au fost repartizaţi 4.220 candidaţi pe 3.565 locuri. În domeniul Medicină dentară sunt repartizaţi 1.066 candidaţi pe un număr de 258 locuri, iar în domeniul farmacie sunt repartizaţi 458 candidaţi pe 136 locuri/posturi.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a participat duminică dimineaţă la procesul de alegere a locurilor/posturilor de către candidaţii concursului de Rezidenţiat, sesiunea 2017, în Centrul de Repartiţie Oradea. Pentru domeniul medicină, în 2017, numărul de locuri şi posturi a fost suplimentat, astfel că vor fi pregătiţi cu 95 mai mulţi medici specialişti.

Ministerul Sănătăţii reaminteşte că numărul locurilor şi posturilor a fost stabilit în funcţie de cifra de şcolarizare, capacitatea de pregătire a centrelor universitare şi solicitările unităţilor sanitare. Cei mai mulţi absolvenţi gălăţeni de medicină care vor să rămână ca viitori medici rezidenţi în ţară au dar Rezidenţiatul în centrele de examen de la Iaşi şi Bucureşti.

Citit 2586 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Noiembrie 2017 14:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.