România, pe lista neagră a UNESCO

Miercuri, 10 Iulie 2019 12:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O comisie comună a Centrului pentru patrimoniu mondial UNESCO şi specialişti în monitorizare reactivă de la Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii (IUCN) vor veni în România pentru a evalua modul în care ţara noastră respectă regulile de administrare a unuia dintre obiectivele sale înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, "Pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei". Potrivit unui comunicat de presă, situaţia din România a fost dezb ...

Oraşul indian Jaipur, între noile situri UNESCO

Luni, 08 Iulie 2019 11:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Oraşul indian Jaipur, ruinele oraşului chinez Liangzhu şi "Câmpia ulcioarelor" din Laos se numără între noile situri culturale incluse în Lista Patrimoniului mondial UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură). Comitetul UNESCO a votat sâmbătă, la Baku, includerea a şapte situri culturale din Australia, Bahrain, China, India, Indonezia, Japonia şi Laos. Oraşul Jaipur (India), oraşul fortificat aflat în nord-vestul statului Rajahstan, a fos ...

Protestele ”Roșia Montană”, reluate

Joi, 07 Iunie 2018 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O manifestaţie de susţinere a conservării Roşiei Montane este anunţată pentru vineri, 8 iunie 2018, în Piaţa Universităţii din Capitală, după ce Guvernul ar fi oprit procedura de includere a zonei în patrimoniul UNESCO, fără dezbatere publică sau anunţ prealabil. De asemenea, mii de oameni au semnat o petiţie online prin care cer UNESCO să păstreze pe agendă dosarul zonei Roşia Montană, spunând că reprezentanţii României care au cerut retragerea dosarului nu vorbesc ...
Nu-i de-ajuns să ne revoltăm pe reţelele de socializare atunci când marile case de modă ale lumii se inspiră, sau, de-a dreptul, copiază motive tradiţionale româneşti, aşa cum s-a întâmplat, recent, cu sumanul de Biniş, ajuns în Colecţia Dior. Important este să arătăm portul tradiţional românesc, iar o singură zi în care Sânzienele să îmbrace Planeta în Ie nu-i de-ajuns.„Come to discover the Romanian Blouse, called IA” – „Veniţi să descoperiţi Ia româneasc ...

Cinci motive pentru a vizita Georgia

Duminică, 10 Septembrie 2017 09:00 | Publicat în TURISM
Aflată pe coasta de est a Mării Negre, "înghesuită" între Rusia şi Turcia, Georgia e o ţară mai mult decât interesantă, care oferă o diversitate de atracţii, fiind ”gestionată” de un popor prietenos, în mijlocul căruia te vei simţi minunat. Centrul vechi din capitala Tbilisi De unde să începi să cunoşti Georgia, dacă nu din capitala ţării? Având o populaţie de circa un milion de locuitori, Tbilisi are mai multe de oferit decât unele capitale din Europa Centrală, ...

Patrimoniu cultural mondial UNESCO | Abaţia Sf. Martin din Pannonhalma

Duminică, 16 Octombrie 2016 11:30 | Publicat în TURISM
Abaţia Sf. Martin din Pannonhalma (în latină - "Abbatia Santi Martini in Monte Pannoniae", în germană - "Abtei Martinsberg") este o mănăstire benedictină din Ungaria. Abaţia reprezintă unul dintre cele mai vechi monumente istorice din ţara vecină, fiind înscrisă, în anul 1996, pe lista Patrimoniului cultural mondial UNESCO. Ea deţine al doilea cel mai mare teritoriu abaţial din lume, după Monte Cassino din Italia. Potrivit whc.unesco.org, primii misionari creştini benedictini ...

Porto, nobilul şi mereu invincibilul oraş portughez

Sâmbătă, 13 August 2016 14:00 | Publicat în TURISM
Porto, al doilea cel mai mare oraş al Portugaliei, este renumit pentru centrul istoric înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, pentru apusurile pitoreşti de pe malurile râului Douro şi, bineînţeles, pentru vinul ce-i poartă numele.   Denumirea romană a oraşului, Portus Cale, a dat numele Portugaliei, fapt ce atestă importanţa oraşului în istoria peninsulei iberice. Porto este, după Lisabona, al doilea cel mai mare oraş din Portugalia şi se află în nordul ţării. Se spune d ...

În Egipt va fi înfiinţat primul muzeu subacvatic din lume

Duminică, 15 Noiembrie 2015 13:00 | Publicat în TURISM
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) sprijină construirea unui muzeu subacvatic în oraşul egiptean Alexandria, proiect care va revitaliza turismul afectat de recesiune şi de situaţia politică a ţării, consideră autoriăţile egiptene. Se estimează că muzeul ar putea să atragă trei milioane de turişti în fiecare an pentru a admira cele 2.500 de piese istorice care se află pe fundul Mării Mediterane. Proiectul muzeului subacvatic din Al ...
August, Varna, Bulgaria: ediţia a XIX-a, The International Arts and Crafts Fair. La secţiunea de artă plastică a evenimentului organizat de Asociaţia Bulgarika, între 6 şi 21 august, sunt chemaţi doar zece artişti din Anglia, Germania, Austria, Rusia, România. Dintre participanţi, numai doi români. Gălăţeni. Ei sunt chiar pentru a patra oară invitaţi la acţiunile UNESCO. Alţii, chiar din ţări mari europene, precum Franţa ori Germania, au fost „exmatriculaţi” pentru că ...
Sighişoara este un oraş monument protejat de UNESCO din anul 1999, inclus pe lista patrimoniului mondial, care se mândreşte cu o cetate medievală locuită şi în prezent. Aceasta poate fi o considerată o destinaţie perfectă de vacanţă, unde puteţi descoperi, mergând la pas pe străzile înguste, poveşti istorice interesante, într-un aer medieval. Un oraş plin de obiective turistice În 1280 a fost ridicată, pentru prima dată, o cetate, iar în secolul al XIV-lea, sub cetate, ...
Pagina 1 din 2