Sfinţii consilieri şi îndrăciţii lor candidaţi

Sfinţii consilieri şi îndrăciţii lor candidaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bilă Albă – Consilierilor locali care, deşi nu aveau nici o vină la toată afacerea asta, au ascultat, răbdători, ca nişte sfinţi, plângerile consilierului local Stelian Lupu, care le-a relatat tuturor ce jigniri a suportat dumnealui şi alţi colegi la o şedinţă a partidului din care – măcar la ora discursului – încă mai făcea parte. Deşi oricând ar fi putut să se ridice de la masa de şedinţe, să plece sau să îi explice consilierului că PSD are statut şi foruri de conducere la care Lupu se poate plânge dacă a fost nedreptăţit pe linie de partid, aleşii au rezistat stoic.

Supărat, Stelian Lupu a povestit cu lux de amănunte detalii care nu interesau aproape pe nimeni – căci pesediştii le ştiau, conservatorii, le bănuiau, liberalilor nu le păsa, iar democraţii aveau alte griji - şi nu ar mai fi rămas decât să îl cheme, pentru certificarea bunei sale credinţe faţă de partid şi pe consilierul judeţean Alexandru Teodorescu! Din păcate pentru Lupu şi din fericire pentru consilierii judeţenei, Teodorescu nu a făcut acelaşi circ când a fost exclus din PSD, din contră: a tăcut şi a făcut. Rezultatul: Teodorescu a revenit în CJ, auspicii pe care nu le vedem valabile şi în cazul lui Stelian Lupu…

Bilă Neagră – Celor doi tineri candidaţi la primărie care, deşi se jură că vor avea o campanie curată, bazată pe dispute ideologice şi pe soluţii pentru dezvoltarea oraşului nu au demonstrat până acum decât preocupări neserioase. Unul a găsit de cuviinţă să îl atace pe celălalt, cu diverse aluzii sau acuze directe şi nedovedite, în timp ce contracandidatul său a început să-i numere primului posibilele amante şi puţinii ani de experienţă politică. Cu astfel de teme de campanie, victoria primarului pe care îl merităm este garantată!

Citit 11878 ori Ultima modificare Duminică, 08 Aprilie 2012 17:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.